Renee Zellweger, trădată de sprâncene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Schimbare la față

Renee Zellweger, trădată de sprâncene

Monden 24 Octombrie 2014 / 00:00 1544 accesări

Actrița americană Renee Zellweger a produs mare vâlvă, zilele trecute, cu noua sa înfățișare, admiratorii săi fiind luați pe nepregătite de schimbarea de imagine făcută de vedetă. Mulți s-au grăbit să declarare că simpatica actriță a căzut pradă tentației bisturiului sau altor proceduri de chirurgie plastică. Cu ceva mai multă detașare decât colegii americani, jurnaliștii britanici care au folosit fotografii profesioniste ale agenției Getty au consultat un medic specializat în chirurgie plastică, căruia i s-au arătat imagini din trecut ale lui Renee Zellweger și cele făcute luni. Medicul a decis că nu este nimic deosebit la chipul prezentat. Chiar dacă nu bagă mâna în foc cu privire la o posibilă injecție cu Botox, medicul este sigur că actrița nu a suferit nicio tăietură chirurgicală. Vinovate de schimbarea drastică sunt însă sprâncenele vedetei.

Renee Zellweger s-a prezentat pe covorul roșu cu sprâncenele nepensate și lăsate la culoarea lor naturală, spre deosebire de anii trecuți, în care era aranjată în cele mici detalii. Acest detaliu a fost foarte important însă și mulți dintre admiratorii săi nici măcar nu au mai recunoscut-o. Actrița a dezmințit că ar fi suferit vreo intervenție chirurgicală și a comentat că este flatată că lumea o crede de-a dreptul schimbată. Renee Zellweger susține că duce o viață mult mai sănătoasă și liniștită ca în trecut. ”Mă bucur că oamenii cred că arăt diferit! Trăiesc o viață diferită, fericită, mai împlinită și sunt încântată că, probabil, acest lucru se vede”, a comentat actrița. ”Prietenii mei spun că arăt liniștită. Sunt sănătoasă. Mult timp nu m-am ocupat de acest aspect. Am urmat un program care nu era în mod real viabil și nu mi-am permis să am grijă de mine. În loc să mă opresc pentru a mă recalibra, am tot alergat până când am fost epuizată și am făcut alegeri proaste despre cum să-mi ascund epuizarea. Mi-am dat seama de acest haos și în cele din urmă am ales lucruri diferite”, a mai explicat actrița în vârstă de 45 de ani.

Renee Zellweger a fost absentă în ultimii ani de pe micul și marele ecran, dar și de la evenimentele mondene de la Hollywood. Nu a mai jucat în niciun film din 2010. ”Oamenii nu sunt obișnuiți cu mine la 40 de ani. Oamenii nu mă știu probabil sănătoasă. Probabil că arăt diferit. Cine nu îmbătrânește?! Sunt însă diferită. Sunt fericită!”, a fost răspunsul perfect al vedetei cu privire la suspiciunile care o privesc. Renee Zellweger nu a dat publicității maladiile care i-au afectat starea de sănătate, dar probabil că stresul își spunea cuvântul în anii în care se impunea ca una dintre cele mai talentate actrițe ale generației sale.

Taguri articol


12