Renegocieri pentru prezenţa internaţională în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Renegocieri pentru prezenţa internaţională în Afganistan

Externe 26 August 2008 / 00:00 425 accesări

Guvernul afgan a decis să renegocieze condiţiile prezenţei forţelor internaţionale în Afganistan, după moartea a peste 90 de civili, vineri, într-un bombardament al coaliţiei conduse de americani, potrivit unei rezoluţii adoptate luni. “Consiliul de Miniştri a adoptat rezoluţia următoare şi cere miniştrilor Apărării şi Afacerilor Externe să înceapă negocierile cu forţele internaţionale”, potrivit unui comunicat al Guvernului. “Aceste negocieri trebuie să abordeze următoarele trei puncte: renegocierea condiţiilor prezenţei comunităţii internaţionale în Afganistan, în baza unui acord mutual, stabilirea limitelor şi responsabilităţilor forţelor internaţionale pe baza unui acord mutual şi conform legislaţiei afgane şi internaţionale şi suspendarea raidurilor aeriene vizînd ţinte civile, a percheziţiilor şi arestărilor ilegale ale cetăţenilor afgani”. Consiliul de Miniştri de la Kabul condamnă, în termenii cei mai duri, recentele raiduri aeriene soldate cu victime în rîndul civililor. Vineri, peste 90 de civili au fost ucişi într-un bombardament în districtul Shindand, potrivit unei comisii prezidenţiale de anchetă.

În cursul zilei de ieri, circa 100.000 de manuale şcolare noi au luat foc, după ce persoane înarmate au atacat şi incendiat un convoi de camioane în centrul Afganistanului, a anunţat Ministerul Educaţiei. Persoane înarmate au lansat o rachetă asupra convoiului, înainte de a incendia camioanele în provincia Ghazni, a declarat purtătorul de cuvînt al Ministerului Educaţiei, Mehran Mehri. Şcolile sînt adesea vizate de atacurile talibanilor şi, conform Ministerului Educaţiei, 220 de profesori şi elevi au murit în violenţe în 2007.



12