Reorganizare a transportului în comun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Medgidia

Reorganizare a transportului în comun

Administrație 12 Mai 2010 / 00:00 795 accesări

Casa de cultură IN Roman din Medgidia a găzduit, luni seară, o dezbatere publică, organizată de Primărie, cu tema „Delegarea de gestiune a transportului public local de persoane prin curse regulate pe liniile I, II, III, IV, V, VI, VII, în municipiul Medgidia”. Dezbaterea a fost prezidată de viceprimarul Sorin Ţuţuianu, care a prezentat rutele celor şapte linii de transport propuse, „gândite pentru a străbate cât mai multe zone din oraş”. Potrivit Primăriei, noile linii de transport vor ajunge în unele zone în care până în prezent nu circula niciun mijloc de transport în comun, pentru ca locuitorii să se deplaseze cât mai puţin până în staţie. „Scopul pentru care am conceput aceste trasee a fost acoperirea unei zone cât mai mari din oraş şi asigurarea legăturii între toate punctele cardinale ale localităţii. Vom impune în caietul de sarcini pentru participarea la licitaţie condiţiile de rigoare care să asigure confortul şi siguranţa călătorilor, criterii care ar trebui să fie prioritare. Va funcţiona totodată şi o linie specială care va deservi transportul către Valea Dacilor şi Remus Opreanu”, a declarat viceprimarul Medgidiei. Biroul de presă al Primăriei a mai precizat că, în partea a doua a dezbaterii, cetăţenii prezenţi în sală i-au adresat viceprimarului întrebări referitoare la programul şi intervalul de circulaţie al microbuzelor, afişarea rutelor şi a orarului în staţii, costul unui bilet de călătorie, precum şi alte întrebări privind parcările şi circulaţia rutieră din municipiu.



12