Senatorul PDL de Alba Nicolae Dobra a depus un proiect legislativ care propune reorganizarea localităţilor din România, iniţiativa având ca scop desfiinţarea comunelor mici şi formarea unor unităţi administrativ - teritoriale capabile să îşi asigure fondurile necesare funcţionării. Dobra a declarat că a depus proiectul legislativ la Senat şi urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate. Parlamentarul a afirmat că legea pe care o propune ar modifica actuala structură a localităţilor, astfel încât o comună să aibă minim 5.000 de locuitori, un oraş să aibă peste 10.000 de locuitori, iar un municipiu să aibă peste 50.000 de locuitori. „Noi vorbim mereu de autonomie locală, dar uităm că autonomia locală fără autonomie financiară este o vorbă în vânt. Noi vrem, prin coagulare, să reducem administraţiile locale mici şi să le coagulăm cu administraţii locale mai puternice, care pot să facă, cu banii strânşi de la locuitorii acestei comunităţi, în afară de plata salariilor funcţionarilor, şi alte servicii pentru populaţie”, a explicat Dobra.