Ministerul Sănătăţii (MS) va reorganiza structura direcţiilor de sănătate publică prin reducerea funcţiilor de conducere de la cinci la trei. Acest aspect înseamnă eliminarea, din fiecare direcţie de sănătate publică, a două posturi de directori adjuncţi coordonatori, în total 84 funcţii de conducere la nivelul întregii ţări. Reorganizarea direcţiilor de sănătate publică presupune şi reducerea unor posturi administrative, ocupate de funcţionari publici, şi a funcţiilor de conducere, dar nu înseamnă disponibilizarea medicilor sau a personalului medical practicant. Attila Cseke, ministrul Sănătăţii, şi-a exprimat nemulţumirea privind activitatea direcţiilor de sănătate publică subliniind faptul că eficienţa acestora nu este corelată cu structura organizatorică ce vizează între 67 şi 326 de posturi ocupate. După analiza contractelor colective de muncă, potrivit cărora în cazul în care, acum, s-ar efectua reduceri de personal ar trebui plătite până la 24 salarii compensatorii, oficialii ministerului vor decide restructurarea acestor unităţi. (A.G.)