Doi astronauţi ai NASA au petrecut peste şapte ore în spaţiu, lucrând în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale, în Ajun de Crăciun, şi au reuşit să repare o defecţiune majoră produsă la nivelul sistemului de răcire al staţiei. A fost cea de-a doua ieşire în spaţiu într-un interval de trei zile pentru astronauţii Rick Mastracchio şi Mike Hopkins, care şi-au încheiat misiunea cu succes, cu excepţia unei probleme minore. În timp ce instalau noua pompă de rezervă, câteva cristale de amoniac au ieşit în spaţiu din una dintre cele patru ţevi ale pompei. La contactul cu temperatura deosebit de rece din spaţiu, acel lichid toxic s-a cristalizat, producând fulgi de amoniac care au început să plutească în jurul staţiei. Astronauţii au petrecut 15 minute suplimentare în camera de decompresie pentru a îndepărta orice urmă de reziduuri rămase pe costumele lor spaţiale.
Misiunea lor de pe orbită a avut o durată totală de 7 ore şi 30 de minute şi a fost difuzată în direct de NASA Television. Pompa a trecut printr-un test complet abia marţi noapte, însă testarea iniţială, realizată în ultima oră a misiunii orbitale, a arătat că este funcţională, a precizat Rob Navias, comentatorul transmisiunii de pe site-ul NASA. În timpul primei ieşiri pe orbită, sâmbătă, cei doi astronauţi au reuşit să demonteze pompa de amoniac defectă şi să o ataşeze temporar de un pilon exterior al staţiei. NASA intenţionează să programeze o nouă ieşire pe orbită pentru ca astronauţii să repare acea pompă de mărimea unui frigider, pe care să o poată folosi în viitor ca piesă de schimb. În afară de noua pompă care a fost instalată marţi, la bordul Staţiei se mai află alte două pompe de rezervă. Înlocuirea pompei de amoniac nu putea să aştepte prea mult, explicase NASA, care a încercat iniţial să rezolve această problemă de la distanţă, acţionând o valvă pentru a o compensa pe aceea care este blocată şi care împiedica o circulaţie normală a amoniacului în circuitul de răcire. Dacă o altă defecţiune s-ar fi produs în al doilea circuit de climatizare, Staţia Spaţială s-ar fi aflat atunci într-o situaţie periculoasă, necesitând o potenţială evacuare a echipajului. După această pană, produsă pe 11 decembrie, climatizarea de pe Staţie a fost asigurată de acel circuit secundar, care nu poate să asigure de unul singur toate nevoile. Echipamentele non-esenţiale de pe staţie au fost oprite din acest motiv. Această pană nu a pus, totuşi, nicio secundă în pericol vieţile celor şase membri ai echipajului.
Decizia agenţiei spaţiale americane de a efectua aceste ieşiri orbitale în regim de urgenţă a condus la amânarea pentru începutul lunii ianuarie a lansării capsulei de tip cargo Cygnus, fabricată de compania americană Orbital Science, care trebuia iniţial să îşi efectueze prima ei misiune de reaprovizionare a Staţiei pe 19 decembrie. Doi cosmonauţi ruşi intenţionează să iasă pe orbită, vineri, pentru a instala o pereche de camere video de înaltă fidelitate în afara modulului Zvezda, în cadrul unui proiect canadian din domeniul televiziunii comerciale. Aceştia vor realiza, totodată, o serie de experimente ştiinţifice.