Repartitoarele de căldură, necesare?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Repartitoarele de căldură, necesare?

Social 08 Aprilie 2011 / 00:00 1282 accesări

Cercul Militar Constanţa a găzduit, ieri, întâlnirea reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari cu reprezentanţi ai Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa şi ai SC RAJA SA. Acţiunea a fost organizată de conducerea Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (UAP) Constanţa. „Această întâlnire a fost organizată ca urmare a reclamaţiilor aduse service-urilor care se ocupă de repartitoarele de căldură. În urma întâlnirii, pot afirma că la nivelul municipiului nu există o problemă privind repartitoarele”, a declarat preşedintele UAP Constanţa, Marcel Dragu. O altă problemă discutată în cadrul şedinţei a fost referitoare la protocolul semnat între SC RAJA SA, RADET şi UAP, care prevede reabilitarea reţelelor de apă şi termoficare din subsolurile blocului. Potrivit protocolului, asociaţiile de proprietari plătesc materialele la preţul de achiziţie, iar manopera lucrărilor, realizată de angajaţii celor două societăţi, va fi plătită în rate, pe o perioadă de doi ani. Scopul protocolului a fost de a veni în ajutorul asociaţiilor de proprietari din Constanţa, pentru ca acestea să-şi poată reabilita subsolurile la un preţ convenabil.

REABILITAREA SUBSOLURILOR, BLOCATĂ. Din păcate, majoritatea reţelelor de apă şi termice din subsolurile blocurilor constănţene sunt mâncate de rugină, colmatate, ceea ce afectează consumatorii. „Calitatea apei potabile pe care o livrăm, până la intrarea acesteia în reţelele consumatorilor, este de izvor, fiind extrasă din subteran. Pentru a arăta constănţenilor cât de mult alterează gustul apei reţelele din subsolurile blocurilor în care locuiesc, vom demara, în curând, o campanie prin care beneficiarii noştri vor putea gusta apa potabilă livrată de societatea noastră înainte ca aceasta să intre în reţeaua blocurilor în care locuiesc”, a declarat directorul SC RAJA SA, Felix Stroe. Din păcate, protocolul încheiat între cei trei parteneri nu va putea fi aplicat în curând, Consiliul Concurenţei cerând oprirea acestuia, pe motiv că afectează activitatea firmelor din domeniu. „Nu este nimeni obligat să încheie contracte cu SC RAJA sau RADET pentru repararea subsolului. Aceasta este doar o altă opţiune pe piaţa de profil”, a declarat Marcel Dragu. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, va acţiona Consiliul Concurenţei în judecată pentru a putea permite constănţenilor să-şi reabiliteze, la costuri minime, reţelele de apă şi cele termice din subsolul blocurilor.



12