Spre sfârşit de săptămână, agenda instituţiilor de cultură se conturează cu noi provocări pentru publicul de la malul mării.
TEATRUL „OLEG DANOVSKI” Melomanii sunt aşteptaţi, în acest weekend, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski”, pentru a participa la Festivalul „Giuseppe Verdi”. Evenimentul prin care TNOB celebrează 200 de ani de la naşterea marelui compozitor italian continuă, mâine, de la ora 19.00, cu opera „Nabucco”, sub bagheta dirijorului Gheorghe Stanciu. În rolurile principale se vor afla baritonul Ştefan Ignat din Bucureşti şi soprana Dragana Radakovic din Serbia.
Duminică, de la ora 19.00, melomanii vor urmări drama bufonului Rigoletto din opera verdiană cu acelaşi nume, sub conducerea muzicală a dirijorului Davide Crescenzi din Italia. Capul de afiş al distribuţiei este ţinut de tenorul Robert Nagy, baritonul Ionuţ Pascu din Bucureşti şi tânăra soprană Smaranda Drăghici.
MUZEUL DE ARTĂ În aşteptarea operelor verdiene, melomanii de toate vârstele, în special cei mici, sunt invitaţi, astăzi, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă, pentru a descoperi „Muzica basmelor”. Intrarea la acest eveniment este liberă.
TEATRUL DE STAT Chiar dacă pe agenda Teatrului de Stat nu se regăseşte niciun spectacol din repertoriul propriu, sala instituţiei de cultură va fi deschisă, în această duminică, de la ora 19.00, pentru un eveniment special. Este vorba despre premiera spectacolului „The First Hour”, scris de Lorenzo Gioielli şi dedicat compozitorului Richard Wagner, de la a cărui naştere se împlinesc, anul acesta, două veacuri. Spectacolul la care şi-au adus contribuţia patru regizori din România, Italia, Grecia şi Bulgaria este organizat sub egida Authentic Art, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa. Intrarea la eveniment este liberă.
TEATRUL PENTRU COPII ŞI TINERET Pentru că cei mici sunt în vacanţă, pe agenda din această săptămână a Teatrului pentru Copii şi Tineret nu se află decât un spectacol, „Fata babei şi fata moşneagului”. Reprezentaţia este programată în această duminică, de la ora 11.00, la sediul teatrului.