PDL solicită premierului Călin Popescu Tăriceanu şi guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, să prezinte în faţa Parlamentului, în mod foarte clar, situaţia economică a României şi măsurile de redresare economică, pentru a împiedica un colaps economic. Liderul PDL, Emil Boc, a acuzat ieri Executivul că a reuşit, în mai puţin de opt luni, să anuleze toată creşterea economică înregistrată în România imediat după ce Alianţa DA a ajuns la guvernare (?!?): \"Cursul valutar este la nivelul lui februarie 2005, ceea ce demonstrează falimentul politicii economice a Guvernului Tăriceanu, incapacitatea acestuia de a rămîne în programul de guvernare după ce PD a fost eliminat în aprilie 2007 de la guvernare\". În opinia lui, România este ameninţată de un colaps economic care devine certitudine pe zi ce trece. Potrivit lui Boc, Guvernul Tăriceanu a reuşit, prin contraperformanţa economică, să anihileze şi orice efect al creşterii pensiilor. În replică, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, i-a transmis liderului PDL că \"viziunile\" cu privire la colapsul economiei trebuie însoţite de cifre şi a rugat toate partidele parlamentare să identifice purtători de cuvînt pe teme economice, care să poată discuta profesionist. El a arătat că astfel de viziuni pot fi observate şi de agenţiile de rating şi a arătat că interesele ţării pe termen lung nu trebuie sacrificate pentru interesele politicianiste de moment: \"Vreau să-l asigur pe Emil Boc şi pe toţi cei care sînt îngrijoraţi în cuvinte, dar oferă foarte puţine soluţii, că orice măsură privind reajustarea preţurilor la energie va fi însoţită de măsuri care vor acoperi integral creşterile. Pe factura pe care o va plăti fiecare persoană cu un nivel mai mic de venituri, şi nivel mai mic de venituri este considerat peste 6 milioane pe membru de familie, se va plăti dintr-un fond special toată factura care provine din eventualele creşteri\".