Loteria Română anunță un report de peste 1,66 milioane de euro atât la categoria I a jocului Loto 6/49, cât și la categoria I a jocului Joker pentru extragerile de duminică, atunci când vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Potrivit unui comunicat de presă, la tragerile loto de joi, 4 iunie, Loteria Română a acordat 13.670 de câștiguri în valoare totală de 541.292 lei. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 7,3 milioane de lei (peste 1,66 milioane de euro), iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 2,5 milioane lei (peste 563.000 euro). Și la Joker, în urma tragerii de joi, la categoria I se înregistrează un report în valoare de peste 7,3 milioane lei (peste 1,66 milioane euro), iar la Noroc Plus, reportul categoriei I este de peste 18.380 lei. La Loto 5/40, la categoria I se înregistrează un report în valoare de aproximativ 287.490 lei (peste 65.000 euro), iar la Super Noroc, la aceeași categorie, un report de peste 122.130 lei (peste 27.560 euro), se mai arată în comunicat.