26 Noiembrie 2024, 11:11
Fondurile rămase necheltuite la sfârşit de an de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv în 2009, vor fi reportate şi utilizate pentru aceleaşi proiecte, a decis Guvernul printr-o ordonanţă de urgenţă. “Sumele rămase necheltuite la sfârşitul anului la organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se reportează în anul următor, putând fi utilizate cu aceeaşi destinaţie. Dispoziţiile se aplică şi pentru sumele rămase necheltuite la sfârşitul anului 2009”, se arată în actul normativ. Ordonanţa a fost aprobată de Guvern în prima şedinţă după votul de învestitură primit din partea Parlamentului. (R.N.)