Reprezentanțele RAR își modifică programul de lucru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reprezentanțele RAR își modifică programul de lucru

Social 26 Ianuarie 2016 / 16:24 1110 accesări

Conducerea Registrului Auto Român (RAR) a decis ca, începând din februarie, reprezentanțele instituției să aibă program de lucru cu publicul prelungit cu 4 ore, însă doar joia. Astfel, programul reprezentanțelor RAR va fi, în fiecare zi de joi, de la 8.00 la 20.00, iar în restul zilelor rămâne neschimbat. În prezent, în reprezentanțele RAR, programul cu publicul se desfășoară între orele 8.00 și 16.00 de luni până joi, respectiv între orele 8.00 și 13.30 în zilele de vineri. ”Considerăm că este o decizie firească din partea unei instituții, întrucât există persoane care nu își pot neglija unele activități în prima parte a zilei. În funcție de interesul publicului față de această inițiativă, vom evalua posibilitatea extinderii ei”, a declarat directorul general al RAR, ing. George Dincă. Obținerea unei programări pentru activitățile RAR este posibilă completând un formular pe site-ul rarom.ro sau apelând numărul de telefon 021-9672.



12