Lucrătorii Secţei 1 Poliţie Constanţa au defăşurat o nouă activitate privind prevenirea furturilor din locuinţe, de şi din autoturisme, la care au fost invitaţi mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor de locatari de pe raza secţiei. Oamenii legii au adus la cunoştinţă celor prezenţi măsurile minime de siguranţă pe care oamenii trebuie să şi le ia pentru a preveni aceste infracţiuni. Poliţiştii au apelat la reprezentanţi asociaţiilor de locatari pentru că aceştia sunt cei care au contact zilnic cu proprietarii de apartamente şi îi pot informa despre eventualele riscuri. În acest sens, oamenii legii le-au recomandat proprietarilor să ţină permanent uşa imobilului închisă cu cheia, să fie prevăzută cu cel puţin două încuietori şi cu sisteme şi chei diferite, iar în cazul în care pierd cheia sau îşi schimbă domiciliul, să înlocuiască yala. Oamenii legii le mai recomandă proprietarilor să nu păstreze în casă sume importante de bani, să nu poarte discuţii referitoare la valorile pe care le deţin în locuinţă şi să nu permită accesul în imobil a persoanelor pe care nu le cunosc. Poliţiştii spun că hoţii acţionează foarte repede, iar în cazul în care uşa este descuiată, aceştia profită de orice moment de neatenţie pentru a fura din holuri genţi, telefoane mobile sau alte obiecte de valoare. Cei care acţioneză în acest fel sunt în special copiii străzii, care intră în bloc sub diferite pretexte, după care încep să încerce uşile pentru a vedea care este descuiată. Şeful Secţiei 1 Poliţie, cms şef Emilian Pârvu, le-a spun invitaţilor că locatarii nu ar trebui să îşi lase geamurile deschise şi nici rabatate, dacă pleacă undeva iar gardul viu din faţa blocurilor ar trebui tăiat la un nivel mai mic, deoarece îi mai ajută pe hoţi să acţioneze fără să fie văzuţi sau să se ascundă. Poliţiştii spun că reprezentanţii asociaţiilor sunt ca nişte factori responsabili ale acestor asociaţii şi sarcina care le revine acestora este să-i informeze pe cetăţeni prin pliante pe care pot să le dea tuturor locatarilor, prin afişe lipite la scărie de bloc, prin informarea acestora cu privire la ce se poate întâmpla dacă sunt neglijenţi. Oamenii legii sunt de părere că cei care ar mai trebui instruiţi sunt copii, care nu ar trebui să vorbească cu străinii, cu privire la ce au în casă, dacă este cineva acasă sau la ce oră vin părinţii dar şi femeia de serviciu care lasă uşa de la intrarea în bloc deschisă, sau dă informaţii despre locatari unor persoane pe care nu le cunosc. În cursul întâlnirii de ieri, poliţiştii au mai recomandat ca atunci când proprietarii pleacă de acasă să lase pe cineva de încredere, care ar putea să mai aprindă lumina şi să mai treacă prin locuinţă, deoarece hoţii pândesc şi în acest fel i-ar induce în eroare. Reprezentanţii asociaţiilor de locatari vor primi din partea poliţiei şi nişte legitimaţii de voluntari, prin care să se justifice proprietarilor că au fost instruiţi de poliţişti.