Reprezentativa de futsal a României, în Elite Round pentru CM 2020

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reprezentativa de futsal a României, în Elite Round pentru CM 2020

Sport 27 Octombrie 2019 / 11:20 697 accesări
Sursa foto: www.frf.ro

Sursa foto: www.frf.ro

Selecţionata de fotbal în sală a României s-a calificat în turul de elită al preliminariilor Cupei Mondiale de futsal din 2020, după ce s-a clasat pe locul secund în Grupa a 5-a a preliminariilor, găzduită de Sala Polivalentă din Piatra Neamţ. Tricolorii pregătiţi de Robert Lupu şi avându-l căpitan pe Dumitru „Mimi” Stoica au remiuat cu Olanda, scor 1-1 (gol marcat de Dumitru „Mimi” Stoica), au învins Albania, cu 3-1 (au înscris Paulo Ferreira, Laszlo Szocs şi Cristian Matei) şi au cedat în duelul cu Kazahstan, cu 2-4, după ce România a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Savio Valadares şi Cristian Matei.

Lotul echipei noastre: Toni Toniţa şi Andrei Grigoraş - portari, Felipe Oliveira, Carlos-Henrique Ribeiro, Savio Valadares, Paulo Ferreira, Cristian Matei, Szabolcs Manya, Bogdan Covaci, Ionuţ Movileanu, Andrei Crăciun, Laszlo Szocs, Adrian Pânzaru şi Dumitru „Mimi” Stoica.

La 7 noiembrie, la Nyon, va avea loc tragerea la sorți pentru ultima fază a preliminariilor CM 2020, faza Elite Round.

Cele 16 echipe calificate vor fi împărțite în patru grupe, fiecare găzduită de o țară. Se vor califica direct la CM câștigătoarele grupelor, iar echipele de pe locurile secunde vor disputa un play-off tur-retur (9-12 aprilie 2020), pentru a fi stabilite ultimele două formaţii calificate la turneul final care va fi găzduit de Lituania, în perioada 12 septembrie - 4 octombrie 2020.



12