Mulţi dintre americani sunt de acord cu practica extragerii de ovule sau material seminal de la o soţie sau un soţ aflat pe moarte sau chiar decedat, pentru a face un copil, însă doar cu acceptul scris al respectivului soţ. Sondajul cu privire la reproducerea postumă, realizat pe un eşantion reprezentativ de peste 1.000 de adulţi americani, a fost publicat în revista “Fertility & Sterility”.
În majoritatea cazurilor, acest proces implică ovule, material seminal sau chiar embrioni îngheţaţi înainte ca o persoană să suporte un tratament medical ce poate avea ca efect secundar apariţia infertilităţii, aşa cum ar fi chemoterapia. Dacă respectiva persoană încetează din viaţă, partenerul supravieţuitor poate folosi aceste ovule sau materialul seminal, pentru a avea un copil prin reproducere asistată. În astfel de cazuri, de obicei, partenerii s-au pregătit dinainte pentru eventualitatea în care unul dintre ei moare. Însă în ultimii ani, a devenit posibilă şi extracţia de urgenţă a ovulelor sau a materialului seminal, dacă unul dintre partenerii moare subit sau se îmbolnăveşte grav. O astfel de situaţie este cea a unui cuplu tânăr care îşi doreşte copii şi vrea să preîntâmpine situaţia tragică în care unul dintre parteneri îşi pierde viaţa. Solicitările privind colectarea de urgenţă a unor ovule sau a materialului seminal nu sunt comune. La centrul pentru fertilitate al spitalului sunt înregistrate 1 - 2 astfel de cereri pe an. Problema este că medicii nu au niciun fel de norme sau directive în funcţie prin care să accepte sau să respingă astfel de cereri.
Cercetătorii americani au dorit să testeze care este opinia cu privire la această problemă, printr-un chestionar online, realizat pe un eşantion de 1.049 de persoane cu vârsta între 18 şi 75 de ani. În urma acestui sondaj, aproape jumătate dintre persoanele intervievate a fost de acord cu recoltarea de ovule sau material seminal pentru o eventuală reproducere postumă. Aproximativ o cincime au declarat că nu se pot pronunţa iar restul s-au pronunţat împotrivă. Dintre cei care s-au pronunţat pentru, 70% au precizat că încuviinţarea scrisă a partenerului pe cale să moară trebuie să fie obligatorie. În cadrul sondajului, participanţii au fost întrebaţi şi ce şi-ar dori pentru ei. Jumătate dintre respondenţi a susţinut că nu şi-ar dori să le fie recoltate ovulele sau sperma, în cazul în care ar fi morţi, inclusiv 41% dintre participanţii la sondaj aflaţi încă în perioada fertilă a vieţii.