Republica Moldova a primit microbuze școlare donate de statul român

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Republica Moldova a primit microbuze școlare donate de statul român

Administrație 05 Mai 2017 / 16:52 1039 accesări

Aproape 100 de microbuze destinate transportului pentru elevi au ajuns în Republica Moldova, potrivit Agerpres. Vehiculele au fost duse în țara vecină după ce, în 22 martie, Guvernul României a semnat un memorandum pentru donarea de microbuze școlare în scopul soluționării situațiilor cele mai dificile și urgente din mediul rural al Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) citat de Agerpres, au fost duse către Republica Moldova 96 de microbuze, dintre care 95 sunt de tip 16+1 locuri, iar unul este destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă, având în dotare două fotolii rulante. „Microbuzele achiziționate de MDRAPFE sunt complet echipate și pregătite pentru utilizare, partea română suportând, totodată, cheltuielile aferente livrării acestora în Chișinău. Autovehiculele vor fi repartizate în funcție de necesitățile identificate, în mod prioritar școlilor de circumscripție la nivelul fiecărui raion”, se arată într-un comunicat MDRAPFE. Pe lângă cele 96 de microbuze, România a mai donat Republicii Moldova, în septembrie 2014, alte 100 de microbuze pentru elevi. Contractul de donație între Guvernul României (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice) și Guvernul Republicii Moldova (reprezentat de Ministerul Educației, ca beneficiar al bunurilor mobile) s-a semnat pe 12 aprilie, în baza schimbului de scrisori privind acceptarea donației, mai informează MDRAPFE.



12