Republica Moldova şi-a prelungit ieri contractul de aprovizionare cu gaze naturale importate din Rusia, fosta republică sovietică aflată în curs de apropiere cu UE exprimându-şi satisfacţia faţă de faptul că beneficiază de o scădere a preţului, în plin conflict între Moscova şi Kiev, relatează AFP. Chişinăul şi Moscova, care întreţin relaţii tot mai tensionate, întârziau să se pună de acord asupra unui contract. Contractul actual, care datează din 2006, a expirat în 2011, iar de atunci este prelungit anual in extremis. Acest contract, la fel ca al altor ţări europene, este indexat la preţul petrolului. Astfel, preţul stabilit pentru primul trimestru din 2015 a scăzut la 332 de dolari pentru mia de metri cubi, de la 378 de dolari cât era anul trecut. Prin comparaţie, Ucraina vecină s-a confruntat, după venirea la putere a proeuropenilor, cu o creştere a preţului gazelor naturale ruseşti de la puţin peste 300 de dolari la aproape 500 de dolari. După luni de conflict, Kievul şi grupul rusesc Gazprom tocmai au semnat un acord la un preţ de 378 de dolari pe mia de metri cubi până la sfârşitul lui martie. "Am reuşit să garantăm stabilitatea livrărilor de resurse energetice şi securitatea energetică a ţării, ceea ce este deosebit de important în contextul regional actual", şi-a exprimat satisfacţia ministrul moldovean al Economiei Andrian Candu.