Patru foşti secretari de Stat americani, printre care Henry Kissinger şi Condoleezza Rice, au avertizat joi că dificultăţile economiei americane ameninţă puterea şi influenţa SUA în lume. Declarându-şi sprijinul pentru candidatul republican la alegerile prezidenţiale, Mitt Romney, Condoleezza Rice, Henry Kissinger, George Schultz şi James Baker afirmă în ”Washington Times” că ”pentru pacea şi prosperitatea globală, conducerea americană este crucială. Nu putem fi puternici din punct de vedere militar, politic şi diplomatic, dacă nu suntem şi din punct de vedere economic”. Foştii şefi ai diplomaţiei americane au lucrat, în ultimii 40 de ani, sub conducerea preşedinţilor republicani Richard Nixon, Gerald Ford, Ronald Reagan, George Bush şi George W. Bush. Fără să-l nominalizeze pe preşedintele Obama, dar legat de criticile republicane privind bilanţul economic al democraţilor, cei patru foşti oficiali denunţă o ”creştere economică anemică”, aceasta slăbind, în ultimii ani, influenţa SUA în lume şi afectând încrederea prietenilor şi aliaţilor SUA. ”În cazul în care economia continuă să stagneze, predicţiile privind o putere americană la timpul trecut s-ar putea adeveri”, au avertizat aceştia.
ENTUZIASM MAI SCĂZUT Barack Obama, care a repetat de zeci de ori cuvântul speranţă, fără ca entuziasmul pe jumătate mesianic din 2008 să mai fie prezent, a apărut mult mai serios, joi seara, când le-a cerut americanilor să-i mai ofere încă patru ani la Casa Albă. Aproximativ 15.000 de persoane s-au adunat într-un complex sportiv din Charlotte, pentru a-l asculta în ultima zi a convenţiei democrate. Preşedintele a făcut orice pentru a-i convinge pe participanţi că îi va conduce spre un viitor mai bun, dacă îi vor da timp. Mulţimea l-a aplaudat în picioare de zeci de ori, a râs uneori, şi-a exprimat entuziasmul alteori. Însă râsul părea mai puţin complet iar aprobarea mai mult de convenienţă faţă de discursul fostului preşedinte Bill Clinton, de miercuri seara, din care democraţii au făcut un triumf. Printre clipuri video în cinstea preşedintelui lor, prezentând lista succeselor sale - moartea lui Osama bin Laden fiind de departe cea mai aplaudată -, spectatorii i-au ascultat pe fostul guvernator de Michigan, Jennifer Granholm, povestind cu pumnul ridicat cum a salvat industria auto, pe actriţa Eva Longoria vorbind despre viaţa sa şi cerându-le să creadă în visul american, pe fostul candidat democrat la preşedinţie, John Kerry, ridiculizând strategia lui Mitt Romney de politică externă. Publicul a strigat ”noi suntem pregătiţi” când, într-un clip video, preşedintele a insistat că un singur vot ar putea schimba lumea. Mii de democraţi au scandat ”USA, USA” când vicepreşedintele Joe Biden a promis să îi urmărească până la capătul lumii pe cei care vor ataca americani nevinovaţi şi au repetat extaziaţi împreună cu el, ”Osama bin Laden este mort şi General Motors trăieşte”. Inevitabilele confetti au încheiat seara, dar fără niciun balon. Şi nici preşedintele nu a putut face nimic în acest sens, discursurile prevăzute iniţial sub cer deschis au fost susţinute în interior, din cauza timpului nefavorabil.
APEL FEMINIST Prima Doamnă a SUA a încercat joi să stimuleze femeile, afirmând că alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie s-ar putea juca la câteva mii de voturi într-un singur stat-cheie. ”Noi nu avem nicio secundă de pierdut”, a continuat ea, îndemnând participantele să muncească mai mult ca niciodată la realegerea soţului său! ”Noi avem nevoie de fiecare dintre voi, în toate zilele până la 6 noiembrie”, a mai adăugat Michelle Obama. Media ultimelor sondaje naţionale îl arată pe Barack Obama la egalitate cu rivalul său republican, Mitt Romney. Dar avansul democratului s-a diminuat în statele-cheie susceptibile să influenţeze rezultatul alegerilor prezidenţiale. În afară de participare, votul femeilor este esenţial pentru Obama, care a obţinut 56% din votul feminin în 2008.