„Respectăm orice adversar“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Portarul HCM-ului şi al echipei naţionale, Mihai Popescu:

„Respectăm orice adversar“

Sport 04 Februarie 2011 / 00:00 554 accesări

HCM Constanţa va disputa primul meci oficial din acest an cu o săptămână mai devreme decât restul competitoarelor. Sâmbătă, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor, Toma şi compania vor întâlni, într-un meci restanţă din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, pe Steaua Bucureşti, echipă care în acest moment se zbate pentru a evita o ruşinoasă retrogradare în Divizia A. Deşi HCM este marea favorită a întâlnirii, portarul Naţionalei, Mihai Popescu, este de părere că niciun adversar nu trebuie tratat cu superficialitate, indiferent de forma şi problemele pe care le traversează. „Consider că ne-am face un mare rău dacă am privi de sus orice adversar din campionat. O echipă profesionistă trebuie să joace în acelaşi ritm şi cu aceeaşi determinare fiecare meci şi fiecare minut al fiecărei dispute. Am face o greşeală dacă am subestima Steaua, care, deşi nu mai reprezintă o forţă în handbalul românesc, are în continuare handbalişti de valoare şi poate profita dacă vom juca relaxat. Nu contează numai cele două puncte ci maniera în care le câştigi, modul în care reuşeşti să îţi impui jocul şi superioritatea. Cred că prin atitudine ne putem domina adversarul şi vom avea o misiune mai uşoară în fiecare meci. Se cunoaşte deocamdată că mulţi dintre noi am fost la lotul naţional şi încă nu sunt puse la punct schemele lucrate de antrenor cu cealaltă parte a lotului. Cu Steaua va fi primul meci oficial din acest an şi ne dorim să începem cât mai bine din toate punctele de vedere. Va fi important dacă şi spectatorii vor fi alături de noi la acest prim joc pentru că ne dorim să începem împreună lupta pe cele trei fronturi: campionat, Cupa României şi Liga Campionilor“, a declarat Mihai Popescu. Exceptându-l pe Silviu Băiceanu care este accidentat, HCM s-a pregătit şi ieri în efectiv complet, antrenorul Ion Crăciun având la dispoziţie toţi cei 18 jucători din lot.

HC ZAGREB ARE UN NOU ANTRENOR. Tehnicianul Ivica Obrvan a fost numit în funcţia de antrenor al echipei croate de handbal masculin HC Zagreb, adversara formaţiei HCM Constanţa în primul meci din 2011 al Grupei D a Ligii Campionilor, programat pe 19 februarie. După şapte etape disputate în Grupa D, HC Zagreb ocupă locul secund, cu 10 puncte, în timp ce HCM Constanţa se află pe locul 5, cu 4p. Ca antrenor, Obrvan şi-a trecut în palmares Cupa EHF, în 1999, cu echipa Metkovici. Ultima dată, Obrvan a antrenat formaţia slovenă Gorenje Velenje. Fostul antrenor al echipei HC Zagreb, Nenad Kljaici, a fost demis.



12