În cadrul actului medical, în lupta cu boala, nu există nici Ministerul Sănătăţii (MS), nici Guvernul, nici partidele politice, susţine preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. „Există doar doi parteneri: pacientul şi medicul. Actul medical, dincolo de încărcătura ştiinţifică, are şi o componentă etico-psihologică şi de aceea relaţia, parteneriatul între pacient şi medic, pentru a avea succes, trebuie să se bazeze pe încredere”, spune profesorul. Nu în ultimul rând, şeful medicilor este de părere că încrederea se poate construi prin comunicare, transparenţă şi respect. „Asistăm, astăzi, în societatea românească, la manifestarea unei culturi conflictuale şi la încercarea de a construi plecând de la sentimente negative: ură, frică, invidie, neîncredere. Nicio construcţie bazată pe sentimente negative nu poate dăinui. Întotdeauna românii au respectat cei trei piloni ai culturii: preotul, învăţătorul şi medicul. Abandonarea acestui respect este abandonarea tradiţiei şi dezumanizează un popor”, este de părere şeful CMR. Reprezentantul medicilor din România este de părere că trebuie să ne întoarcem la sentimente pozitive: „altruism, compasiune, respect, dialog, pentru a depăşi situaţiile de criză”. „A respecta medicul, a-i acorda încredere, este în interesul pacientului pentru că, astfel, creşte şansa de a se dobândi un succes terapeutic şi, în consecinţă, este în interesul, în primul rând, al pacientului şi apoi al medicului. În aceste momente dificile atât pentru pacienţi, abandonaţi de autorităţile care au datoria să le protejeze dreptul la sănătate, cât şi pentru medici, blamaţi de cei ce trebuie să organizeze sistemul de sănătate, mesajul nostru este să fim împreună pentru că numai împreună vom reuşi. Respectă-ţi medicul şi vei fi respectat!”, mai spune preşedintele CMR.