LEGEA ABSURDULUI Reprezentanţii mai multor ţări membre ale Uniunii Europene nu înţeleg cum în România apar conflicte între reprezentanţii administraţiilor publice locale şi instituţiile subordonate acestora, oficialii europeni considerând că un eventual conflict de interese ar atrebui să apară atunci când persoanele publice reprezintă şi interesele unor societăţi private. Ei bine, la noi, Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) are o serie de prevederi care depăşesc absurdul. Potrivit articolului 87, alineatul 1, litera f din Legea 161/2003, „funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local”. Cu alte cuvinte, un primar nu poate reprezenta interesul locuitorilor care l-au ales în societăţile care aparţin fie Consiliului Local, fie Consiliului Judeţean. Mai mulţi primari din judeţul Constanţa vizaţi de legea ANI arată că s-a ajuns în situaţia în care şoferii şi femeile de serviciu să fie reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale în aceste societăţi de interes local sau judeţean şi chiar în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitare, care au rolul a atrage cât mai mulţi bani europeni în vederea dezvoltării infrastructurii. În aceste condiţii, la nivelul judeţului Constanţa avem 34 de primari consideraţi a fi incompatibili pentru că şi-au permis să reprezinte interesele comunităţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţii de interes regional, RAJA SA fiind parte integrantă a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal. Acestora i se adaugă primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, găsit incompatibil, care a şi fost suspendat din funcţie pentru faptul că nu a contestat la timp decizia ANI, aşa cum au făcut ceilalţi colegi ai lui.

ACTE NORMATIVE CARE SE CONTRAZIC Avocaţii primarilor găsiţi incompatibili speră ca instanţa să înţeleagă faptul că a reprezenta interesele unei comunităţi într-o Asociaţie de Dezvoltare sau o societate de interes regional, menite să contribuie decisiv la dezvoltarea infrastructurii, nu conduce la o stare de incompatibilitate. Interesant este că, la cinci ani de la apariţia Legii 161 - biblia inspectorilor de integritate -, Guvernul, condus la vremea respectivă de Călin Popescu Tăriceanu, a emis Hotărârea nr. 855/2008, prin care se aproba actul constitutiv-cadru şi a statutul-cadru al Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice. Tocmai în ideea ca fiecare comunitate locală membră a Asociaţiei să fie cât mai bine reprezentată, în Hotărârea din 2008 se precizează, la Capitolul V, Statutul-cadru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară. Articolul 14, alin. 1: „Adunarea generală este organul de conducere al Asociaţiei, format din toţi reprezentanţii asociaţilor desemnaţi prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale acestora. Se recomandă ca aceşti reprezentanţi să fie primarii, pentru municipii, oraşe şi comune, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean, pentru judeţe”. La vremea respectivă, s-a considerat că primarii şi preşedinţii de consilii judeţene sunt cei mai în măsură să ia deciziile cele mai bune pentru comunităţile lor, având în vedere că rolul acestora în Adunarea Generală a Asociaţiei era acela de a stabili strategia şi obiectivele generale ale Asociaţiei, dar şi politica tarifară. Mai mult decât atât, pe baza strategiei de dezvoltare, sunt stabilite investiţiile necesare atingerii obiectivelor prevăzute şi prioritizarea acestora în vederea unei dezvoltări rapide şi eficiente a fiecărei comunităţi în parte. Contradicţiile dintre Legea 161/2003 şi HG 855/2008 nu au fost sesizate de ANI până în 2011, când, de fapt, a început războiul incompatibilităţii cu aleşii locali. Inspectorii de integritate ne spun, cu alte cuvinte, că femeia de serviciu sau şoferul angajat într-o autoritate publică locală sunt cei mai în măsură să stabiliească priorităţile de dezvoltare ale unei comunităţi locale. Acestea sunt doar câteva dintre anomaliile unei legislaţii haotice, din cauza căreia s-a ajuns ca aproximativ 600 de aleşi locali din întreaga Românie să se ocupe de procese cu ANI în loc de proiectele atât de necesare pentru dezvoltarea comunităţilor în care au fost aleşi.