Primăria Mangalia, Şcoala cu clasele I - VIII nr. 3 şi Biblioteca Franceză „Arthur Rimbaud” din localitate organizează, sâmbătă, 12 martie, ora 10.00, la sediul bibliotecii, manifestarea cultural - artistică în limba franceză „Respect pentru păduri!”. La activitate vor participa elevii Şcolii nr. 3, membrii Clubului „Prietenii pădurii”, cadre didactice de limba franceză din municipiul Mangalia, părinţi şi colaboratorii tradiţionali ai bibliotecii, francofoni şi francofili din localitate. Organizatorii şi-au propus popularizarea valorilor culturale franceze în municipiul Mangalia prin astfel de activităţi derulate pe parcursul întregului an. Scopul activităţii de sâmbătă este sensibilizarea participanţilor, dar şi a celorlalţi cetăţeni privind rolul esenţial al pădurii în viaţa oamenilor şi a întregii planete. Se doreşte obţinerea unei schimbări generale de atitudine în ceea ce priveşte protecţia spaţiilor verzi, păstrarea pădurilor şi a unui mediu curat. „Am mai participat la aceste activităţi şi sunt impresionat de nivelul de cunoaştere a limbii franceze de către copii. Le admir implicarea în aceste acţiuni cu tematică diversă şi sper ca finalitatea acestora să fie formarea unor tineri responsabili, care să pregătească un viitor verde ţării noastre”, a spus Tusac.