„Eu căutam să fac ceva în chimie, asta era pasiunea şi specializarea cu care am terminat liceul. Norocul sau ghinionul de atunci a făcut ca, pentru a putea să îmi urmez visul, să trebuiască să dau examen la limba engleză. Cum nu ştiam nimic despre limba asta, am zis să mă fac bucătar“, îşi aduce aminte maistrul militar clasa a IV-a Corneliu Dumitriu, de loc din Galaţi, despre modul în care destinul l-a îndreptat spre Marina Militară. În 1993, Dumitriu a absolvit Institutul Militar de Intendenţă şi Finanţe „Gh. Lazăr”, profil Maiştri Militari de Bucătărie, şi a fost repartizat pe Nava Şcoală Mircea, fiind unul dintre cei mai tineri maiştri de la bordul navei. „Atunci m-am întâlnit pentru prima dată şi cu mentorul meu, maistrul militar Zaharia. De la el am învăţat şi furat meserie. Eram obişnuit să amestec ingrediente, însă de la el am învăţat că, dacă nu pui suflet, mâncarea nu prinde gust. În primul marş, în 1994, am avut şi rău de mare, dar m-am ţinut tare, pentru că trebuia să facem de mâncare“, a povestit Corneliu Dumitriu. Bucătăria navei a intrat complet pe mâinile lui din anul 2002, când NS Mircea s-a întors în Portul Constanţa după opt ani de reparaţii la Brăila.

PÂINE ŞI CIORBĂ „Eu şi ajutoarele mele, iar pe rând şi câţiva cadeţi, facem toată mâncarea. Muncim încontinuu de dimineaţă până seara. Pentru că atunci când plecăm din port luăm pâine doar pentru cel mult trei zile, după ce terminăm masa de prânz, ne apucăm de făcut 200 de pâini. Este o muncă în plus, dar merită. Am noroc că am reuşit să îmi ţin ajutoarele cu care m-am înţeles bine. Până acum nu m-a supărat nimeni, dar oricum lucrul urât eu îl uit repede. Dintre toate mâncărurile, cu ghiveciul am probleme. Se uită cadeţii puţin strâmb, dar după ce îi conving să guste vin şi îmi spun că a fost foarte bun“, spune zâmbind Dumitriu. Pe lângă curăţenia care trebuie păstrată cu sfinţenie, maistrul militar bucătar mărturiseşte că mai are o regulă de la care nu s-a abătut niciodată: din meniu să nu lipsească ciorba şi desertul. „Oricât de rea ar fi marea, desertul nu trebuie să lipsească. Biscuiţi, cornuri, cornuleţe, pandişpan sau negrese, fac eu ceva printre picături. Acum că mă gândesc, pactul cu ciorba l-am încălcat, dar nu pentru că nu am putut să o gătesc, ci pentru că nu puteau să o mănânce. În 2004, când am plecat din Palermo, am intrat într-o furtună de gradul 9. A fost foarte urât. Au fost trei zile foarte grele. Două zile am gătit şi felul unu, şi felul doi, dar în a treia zi nu am putut să fac nimic. Oricum nu se mai putea mânca“, povesteşte Corneliu Dumitriu.

DELICATESE Corneliu Dumitriu a fost printre bucătarii care au pregătit mâncarea la SUMMIT-ul din 2004, şi-a trecut la palmares şi faptul că a pregătit mâncare pentru câţiva preşedinţi ai României, însă el mărturiseşte că nimic nu se poate compara cu ceea ce a simţit când a cucerit America. „Eram în America şi mai tot echipajul obişnuia să mănânce în oraş. Într-o zi, când făcusem varză călită, am zis că este păcat să arunc atâta mâncare şi, ajutat de cei doi bucătari ai mei, am făcut câteva zeci de porţii, în caserole de plastic, pe care am început să le împărţim americanilor care vroiau să viziteze nava. În doar câteva minute, coada se mutase la uşa bucătăriei. I-am lăsat fără cuvinte. Şi acum îmi aduc aminte expresia celui căruia i-am spus că nu mai avem varză. Nu am văzut om mai dezamăgit. Oriunde am ajuns, i-am cucerit cu mâncarea. Micii, fripturile şi salamul de Sibiu sunt adevărate delicatese. Ei orice ar găti, pui, porc sau vită, toate au acelaşi gust“, mărturiseşte Dumitriu. Maistrul militar spune că singurul loc în care stă departe de bucătărie este acasă, acolo unde soţia lui, după ce i-a furat secretele, este şeful.