Administratorii de fonduri de pensii obligatorii (pilonul II) au recuperat 5,87 milioane lei (1,6 milioane euro) din contribuţiile aferente lunii martie, după ce unii angajatori restanţieri au depus declaraţiile privind contribuţia de asigurări de stat şi pentru luna anterioară, potrivit Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS). Astfel, contribuţiile încasate în ultima zi lucrătoare a acestei săptămîni de cei 14 administratori care activează pe piaţa pensiilor obligatorii, aferente lunii aprilie, au fost de 97,7 milioane lei (26,54 milioane euro), la care se adaugă restanţele din luna martie, de 5,87 milioane lei (1,6 milioane euro). Suma totală încasată de jucătorii de pe pilonul II se ridică la 103,24 milioane lei (28,2 milioane euro), cu 17% mai mult faţă de luna martie, valoarea medie pe asigurat fiind de 8,59 euro. Aceasta este a doua lună în care CNPAS virează contribuţiile celor 4,156 milioane de participanţi către fondurile de pensii obligatorii. Primele viramente către fondurile de pensii obligatorii, aferente lunii martie, au fost făcute pe 20 mai, cînd au fost virate în conturile administratorilor 88,19 milioane lei (24,13 milioane euro), valoarea medie pe asigurat fiind de 7,55 euro. În acest an, 2% din contribuţia totală de 9,5% pentru asigurările sociale pe care o plăteşte fiecare angajat va ajunge în administrare privată. Ponderea va creşte anual cu cîte 0,5%, pînă la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, într-un interval de opt ani. Salariaţii cu vîrsta de pînă la 35 de ani intră automat în sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II), în timp ce pentru angajaţii cu vîrsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, participarea la pilonul II este opţională.