Restanțe la facturi și nivel de trai scăzut pentru mulți care își conduc propria afacere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
STUDIU

Restanțe la facturi și nivel de trai scăzut pentru mulți care își conduc propria afacere

Social 25 Septembrie 2016 / 11:08 662 accesări

Mai mult de o treime din întreprinzătorii și patronii chestionaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) în cadrul unui studiu au afirmat că nu reuşesc să plătească la timp facturile de întreţinere a locuinţei sau ratele bancare şi unii au spus chiar că nu-şi pot asigura o masă consistentă.

Din datele prezentate de INS în studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România“, consultat de MEDIAFAX, reiese că majoritatea liderilor mediului de afaceri duc un trai îndestulător, dar şi că există o minoritate puternic afectată de neajunsurile sărăciei.

Potrivit INS, 45,8% din gospodăriile conduse de oamenii de afaceri („lucrători pe cont propriu, inclusiv patroni”, în terminologia studiului citat) se confruntă cu dificultăţi mari şi foarte mari în acoperirea cheltuielilor curente şi 38,7% nu-şi pot acoperi la timp cheltuielile legate de locuinţă sau de plata ratelor bancare.

Detaliat, 43,5% din lucrătorii pe cont propriu şi patronii chestionaţi au declarat că sunt restanţieri la întreţinere (apă, gaz, căldură etc.), 42,1% - că nu-şi pot achita la timp factura de energie electrică, apoi 36,1% sunt restanţieri la plata abonamentului de telefonie şi 13,3% sunt restanţieri la ratele bancare.

Acelaşi studiu privind condiţiile de viaţă ale populaţiei mai relevă că 13,3% din oameni de afaceri „nu au reuşit menţinerea unei temperaturi adecvate în locuinţă“. Apoi 57,6% „nu şi-au putut achiziţiona o săptămână de vacanţă“ şi 16,3% „nu şi-au permis consumul a cel puţin un fel de mâncare cu carne sau peşte o dată la două zile“.



12