Întârzierile la plată de peste 90 de zile ale persoanelor fizice care au contractat credite au trecut, la finele lunii noiembrie 2009, de nivelul de două miliarde de lei, acestea având o pondere de peste 75% din totalul sumelor restante, potrivit datelor Biroului de Credit. Întârzierile la plată de peste 90 zile totalizau 2,04 miliarde de lei la finele lunii noiembrie, cu 3,2% mai mult decât în octombrie şi aproape de trei ori peste valoarea de la finele anului trecut. Întârzierile la plată de peste 90 de zile au reprezentat în noiembrie 2% din soldul creditelor acordate populaţiei, în lei şi în valută, de 100,9 miliarde de lei. Restanţele mai mari de 30 de zile înregistrate de persoanele fizice care au angajat credite însumau 2,69 miliarde lei, în urcare cu 6% faţă de octombrie şi de 2,75 ori peste suma din decembrie 2008. Din totalul creditelor acordate persoanelor fizice, ponderea întârzierilor la plată a fost de aproape 2,7%. Numărul restanţierilor a crescut, în primele 11 luni, cu aproape 46%, la 655.907 persoane. La finele lunii noiembrie existau 979.991 de restanţe, cu 55,7% mai multe decât la sfârşitul anului 2008. Aproape două treimi din restanţe, respectiv 63% din totalul sumelor cu întârzieri peste 30 de zile, sunt la creditele în lei. Sumele restante la împrumuturile în lei însumau, în noiembrie, 1,7 miliarde de lei, în creştere cu 5% faţă de octombrie şi de 2,3 ori peste nivelul din luna decembrie 2008. Restanţele la creditele în euro au înregistrat un ritm de creştere mai alert, dar deţin o pondere de 31,8% din totalul sumelor cu întârzieri la plată peste 30 de zile. Sumele restante la împrumuturile în euro se situau la finele lunii noiembrie la 860 milioane de lei, cu 7,4% peste nivelul din octombrie şi de 3,7 ori mai mari decât la finele lunii decembrie din 2008.