Restituirea taxei de poluare, greşită!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Restituirea taxei de poluare, greşită!

Eveniment 12 Februarie 2011 / 00:00 629 accesări

Instanţele naţionale care au admis cererile de restituire a taxei de poluare pentru autovehicule pe motive de discriminare a legii au greşit, este concluzia avocatului Eleanor Sharpston, desemnat de către UE să studieze hotărârile preliminare formulate de către completele de judecată din România. Concluzia se regăseşte într-un document pus la dispoziţia mass-media de către Ministerul Mediului şi Pădurilor, joi, cu ocazia unei conferinţe de presă susţinută de către ministrul Laszlo Borbely. Se face o campanie din partea avocaţilor la ora actuală pe tema taxei auto. Am o veste proastă pentru aceştia. Au fost complete de judecată care au cerut şi părerea UE. Ce a spus UE? Că ceea ce se întâmplă în România cu taxa auto este în spiritul a ceea ce face Uniunea. Avocaţii susţin că taxa auto este discriminatorie, că odată înmatriculate într-o ţară maşinile nu trebuie să mai fie încă o dată în altă ţară, ceea ce nu este adevărat. Fiecare ţară are propriul sistem de taxare\", a afirmat Borbely. Acesta a precizat că în toate procesele privind taxa auto, ministerul de resort a făcut recurs. Potrivit datelor MMP, în 2010 au existat 12.000 de procese pe taxa auto şi tot atâtea contestaţii din partea statului, în timp ce din 3.500 de procese finalizate numai 50 au fost câştigate de către stat. În ceea ce priveşte dosarele de contestare a taxei auto, instanţele de judecată au formulat cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare către Curtea de Justiţie a UE, iar forul european a desemnat un avocat general, în persoana lui Eleanor Sharpston. Taxa de poluare auto a crescut, de la 1 ianuarie 2011, în medie, cu 45-50%, în funcţie de vechime şi puterea maşinii.



12