Ieri au intrat în vigoare restricțiile de tonaj pe Autostrada Soarelui, dar și pe mai multe drumuri naționale. Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale România (CNADNR), până pe 31 august, pe Autostrada Soarelui este interzisă circulaţia vehiculelor cu o altă destinaţie decât cea de transport persoane, cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, potrivit programului stabilit de reprezentanții instituției. Astfel, pe sensul între Bucureşti şi Constanţa, circulaţia este interzisă vineri, între 12.00 şi 24.00, iar sâmbătă, între 6.00 şi 14.00. Duminica este interzisă circulaţia acestor autovehicule, între orele 12.00 şi 24.00, pe sensul dinspre Constanţa spre Bucureşti. De asemenea, în acelaşi interval de timp, duminică este interzisă şi circulaţia tirurilor între Feteşti şi Cernavodă. În schimb, pe DN 39, între Agigea şi Mangalia, pe ambele sensuri vor avea interzis vehiculele cu masă mai mare de 3,5 tone, vinerea, între orele 12.00 şi 22.00, sâmbăta şi duminica, între 6.00 şi 22.00. Pe DN 22C, între Murfatlar şi Cernavodă, nu vor putea circula duminicile, între 12.00 şi 24.00, vehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.