Restricţiile impuse de Banca Naţională a României (BNR) pentru frînarea dezvoltării creditului vor mai fi menţinute circa doi-trei ani, apreciază Jean-Didier Reigner, directorul pentru Europa al diviziei International Retail Banking, din cadrul Societe Generale. Reprezentantul Societe Generale a fost prezent marţi la Forumul Sud-Est European organizat de Euromoney în Croaţia, la Dubrovnik. "Creşterea rapidă a creditului generează instabilitate la nivel macroeconomic, în special în ceea ce priveşte deficitul de cont curent şi inflaţia. Ţările încearcă să tempereze acest efect prin impunerea unor restricţii care să limiteze creşterea creditului. Aceste restricţii afectează avansul veniturilor băncii, profitabilitatea şi politica de creditare", a afirmat Reigner.
El a opinat că, în regiunea Europei de Sud-Est, România, Bulgaria şi Croaţia sînt cele mai afectate de aceste restricţii. "Restricţiile în faţa dezvoltării creditului pot să încetinească, pe termen scurt, creşterea creditului, dar nu reprezintă un obstacol major în ceea ce priveşte evoluţia sectorului bancar, pe termen lung", a mai spus reprezentantul Societe Generale. Potrivit lui Reigner, după integrarea României în UE, aceste restricţii vor fi relaxate, în mod treptat. BNR a adoptat în ultimii ani, o serie de măsuri pentru limitarea creşterii creditului neguvernamental, cu scopul de a reduce consumul şi a combate deteriorarea balanţei comerciale şi a celei de plăţi. Restricţiile au vizat atît băncile, prin creşterea rezervelor minime obligatorii şi instituirea de plafoane pentru acordarea de credite în valută, precum şi persoanele fizice, prin stabilirea unor niveluri maxime de îndatorare.