O CREŞTERE A CERERII. Proiectul Băncii Naţionale a României (BNR) de restricţionare a creditării în valută va genera o creştere substanţială a cererii pe segmentul clienţilor nehotărâţi, spune preşedintele brokerului financiar Kiwi Finance, Anca Bidian. „Cred că până la sfârşitul anului se va înregistra o creştere a cererii de credite pe segmentul clienţilor nehotărâţi, având în vedere că noile condiţii restricţionează creditele imobiliare, dar şi pe cele negarantate. Cred că vom vedea o creştere, chiar substanţială, în următoarele trei luni, după care va urma o scădere destul de bruscă, până la repoziţionarea băncilor în piaţă. Apoi, în 2012, dobânzile la lei vor scădea”, a declarat Bidian. Există însă şi voci care susţin că proiectul va avea un impact negativ asupra creditării. „Se întăresc normele de creditare şi restrâng sumele împrumutate şi clienţii care se încadrează în noile limite. Efectul va fi mixt: pe de-o parte, vor preveni creditarea imprudentă din partea băncilor care vor să acumuleze rapid cotă de piaţă sau să-şi majoreze profiturile. Pe de altă parte, atractivitatea creditelor de consum va scădea, din cauza faptului că nu vor putea fi obţinute decât cu garanţii”, spune economistul-şef al Volksbank, Melania Hăncilă. De aceeaşi părere sunt şi cei de la OTP Bank, care spun că numărul de clienţi „solvabili” va scădea dramatic. Totuşi, bancherii sunt de acord că proiectul BNR va face creditarea mai „sănătoasă”, protejându-i atât pe clienţi, cât şi băncile (prin reducerea numărului creditelor neperformante).
AVANS DE 30% LA EURO. Potrivit proiectului BNR, publicat în această săptămână pe pagina de internet a instituţiei, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii vor trebui să aducă garanţii de 133% din suma împrumutată. În plus, la finanţările imobiliare în euro, avansul va fi de cel puţin 30%. În prezent, creditele de nevoi personale cu ipotecă se acordă pe o perioadă de până la 20 de ani. „Pentru creditele imobiliare în lei, clienţii trebuie să aducă un avans de cel puţin 15%. Pentru cele în euro, avansul minim va fi de 30%, iar penru cele în alte valute, de 40%”, se arată în proiectul băncii centrale. De asemenea, băncile vor fi obligate, ca şi până în prezent, să elaboreze scenarii de risc, astfel încât, pe întreaga perioadă a contractului, gradul de îndatorare să nu depăşească nivelul maxim stabilit de normele proprii de finanţare.
SALARIU ÎN LEI, CREDIT ÎN LEI. Oficialii BNR spun că măsurile prudenţiale pe care le pregăteşte vor descuraja persoanele cu venituri în lei să se împrumute în valută, protejându-le astfel de efectele negative ale fluctuaţiei cursului de schimb. Având în vedere prima de risc mai mare a creditelor în valută şi avansul depozitelor în monedă naţională, cei de la BNR mizează pe o creştere a creditului în lei. „Creditarea îşi va reveni, dar nu se va mai ajunge la rate explozive de creştere, ca în trecut. În plus, la nivelul actual al dobânzii-cheie, creditul în lei are loc suficient să se ieftinească”, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.