Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că restructurarea secretarilor de stat s-a făcut astfel încât să permită clientelei politice să îşi menţină pârghiile în instituţii. Liderul PC a arătat că unii secretari de stat au fost mutaţi de pe o poziţie pe alta, un exemplu în acest sens fiind Dan Cârlan, care a fost disponibilizat de pe o funcţie de secretar de stat, în care nu era ordonator de credite, şi a fost numit şef al unei autorităţi nou înfiinţate, Autoritatea pentru Inundaţii şi Managementul Apelor, unde este ordonator secundar de credite. Daniel Constantin a susţinut că ceea ce înseamă clientelă politică nu are de suferit, singurii care resimt măsurile Guvernului fiind bugetarii, care sunt disponibilizaţi după reguli care ţin doar de clientela politică. Constantin a menţionat totodată că nu sunt disponibilizaţi cei care au fost numiţi în ultimul an, respectiv cei instalaţi de PDL, UDMR şi grupul independenţilor şi că premierul ar trebui să facă o restructurare reală a aparatului administrativ şi să nu se mai facă disponibilizări după bunul plac al celor care conduc agenţiile.