Restructurarea CES, un rău necesar!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Restructurarea CES, un rău necesar!

Social 01 Octombrie 2010 / 00:00 605 accesări

Restructurarea Consiliului Economic şi Social (CES), astfel încât în această structură să fie reprezentate şi marile firme, dar şi cele mici şi medii, este absolut necesară, pentru ca patronatele să conteze în dialogul cu autorităţile, cred şefii mai multor federaţii şi asociaţii de ramură şi de afaceri. \"Restructurarea CES pentru îmbunătăţirea reprezentativităţii şi a scurtării timpului de reacţie a patronatelor este o măsură care ar avea ca efect eficientizarea dialogului tripartit\", a declarat, ieri, Mariana Gheorghe, directorul general executiv al OMV Petrom. Gheorghe, care este şi preşedintele Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG), a apreciat că mişcarea patronală din România \"suferă\" din cauză că nu este o voce puternică, astfel că nu este un partener real de dialog cu autorităţile şi sindicatele, precum şi pentru că este fragmentată şi slab reprezentată economic. Totodată, slăbiciunea şi ineficienţa dialogului tripartit este o altă problemă a patronatelor din România, în opinia reprezentantului FPPG. În opinia sa, participarea activă a marilor companii în structurile patronale trebuie să se facă efectiv, nu doar pe hârtie şi implicarea a oamenilor de afaceri reputabili în managementul structurilor patronale ar rezolva problema reprezentativităţii şi a eficientizării dialogului tripartit. Frank Hajdinjak, preşedintele E.ON România şi al Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din Energie, susţine, de asemenea, restructurarea CES, în structură fiind necesară reprezentarea atât a companiilor mari, din top 100, dar şi a firmelor mai mici. \"Este nevoie de restructurarea CES pentru a avea o dezbatere reală cu autorităţile. Trebuie profesionalizat managementul structurilor patronale. Dacă acest triunghi - autorităţi, sindicate, patronate - este puternic va ajuta la dezvoltarea mediului de afaceri\", a spus Hajdinjak. Şi Anca Harasim, director executiv al Camerei de Comerţ Americană din România - Amcham, prezentă la eveniment, a spus că organizaţia, care reuneşte cei mai mari investitori de pe piaţa românească, susţine de asemenea restructurarea CES, astfel încât firmele mari să poată aduce cunoştinţele şi experinţa lor pentru a fi utilizate în politicile publice. Pe de altă parte, fostul ministru al Muncii Mihai Şeitan consideră că restructurarea CES nu este posibilă până când legislaţia în domeniu nu se modifică, adăugând că \"sunt interese\" ca această structură să fie menţinută cum este în prezent. \"CES-ul nu a putut niciodată să facă mai mult decât nişte întâlniri formale pe tema unor proiecte de lege, prin care eventual se modifică un procent înainte să decidă guvernul. Nu se poate ca acest organism să fie reprezentativ atâta timp cât legea CES nu se schimbă şi sunt interese de a păstra această structură\", a spus Şeitan. În opinia sa, deşi au fost încercări de unificare a mişcării patronale, încercările au eşuat. \"De şase ani se încearcă coagularea şi îmbunătăţirea vocii patronatelor, dar constatăm că aceasta mai mult se deteriorează. Acest lucru este foarte uşor de exploatat în discuţiile privind fiscalitatea sau piaţa forţei de muncă de către sindicate (...) Cu cât o întindem mai mult, va fi şi mai greu să coagulăm mişcarea patronală. Deja lucrurile se înrăutăţesc\", a declarat Şeitan.

În prezent, în România, există 13 structuri patronale, respectiv federaţii, alianţe, uniuni şi alte tipuri de organizări. Consiliul Economic şi Social are în componenţă reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor şi guvernului şi are rol consultativ în stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale, în aplanarea stărilor conflictuale la nivel de ramură sau la nivel naţional apărute între partenerii sociali, precum şi în realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului social şi a solidarităţii sociale.

Taguri articol


12