TUIfly, companie aeriană a uriașului grup german din domeniul turismului TUI, a anulat 47 de zboruri joi și 108 zboruri vineri din cauza unei avalanșe de certificate medicale depuse de salariați, îngrijorați de perspectivele unui proiect de restructurare, relatează France Presse. Compania prevedea ...
Un număr de 68 de posturi de conducere vor dispărea din noua organigramă a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), care va intra în vigoare pe data de 9 mai. ”Am avut niște semnale foarte clare, având în vedere evoluția CNADNR din trecut, că ...
Americanii de la Boeing vor să renunţe la 4.000 de posturi din cadrul diviziei de avioane comerciale, până la jumătatea acestui an, ca parte dintr-un program mai amplu de restructurare şi de reducere a costurilor, scrie Bloomberg. Producătorul american de avioane nu a anunțat deocamdată ...
OMV Petrom, a doua companie din România, ia în calcul posibile restructurări atât de proiecte, cât şi de salariaţi, pentru a face faţă vremurilor volatile care afectează toată industria de petrol şi gaze din lume. „Având în vedere evoluţiile pieţei, acest proces de ...
National Geographic Society va renunţa la 180 din cei 2.000 de angajaţi ai săi, în cel mai mare proces de restructurare cu care s-a confruntat această companie în istoria sa de 127 de ani, potrivit washingtonpost.com. Restructurarea vine după ce, în luna septembrie, Twenty-First Century Fox ...