Resuscitat şi salvat pe holul spitalului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Intervenţie rapidă exemplară Dedicaţi profesiei

Resuscitat şi salvat pe holul spitalului

Sănătate 22 Noiembrie 2012 / 00:00 1068 accesări

Ieri, 10.40. Pe una dintre uşile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa - pe holul din faţa registraturii unităţii sanitare - intră un bătrân; nici nu închide bine uşa şi se prăbuşeşte. A fost surprins de oamenii de pază, care l-au aşezat pe scaunul de lângă uşă. La câteva secunde apare directorul medical al SCJU, dr. Cătălin Grasa, care tocmai părăsise sala de conferinţe a spitalului. Intervine prompt. Îi ia pulsul bărbatului, moment în care constată bătăi ale inimii în număr mult prea mic, semn că viaţa sa era pusă în pericol. „Am anunţat imediat serviciul de urgenţă, care în niciun minut a şi venit la faţa locului”, a declarat directorul medical, care a supervizat totul. Întreaga echipă a dovedit profesionalism, toţi cei prezenţi au demonstrat că sunt dedicaţi cu adevărat profesiei. Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a SCJU, dr. Rodica Tudoran, cea care a coordonat întreaga intervenţie, a declarat că bărbatul, de 85 de ani, a suferit un prim stop cardio-respirator pe holul spitalului, el fiind resuscitat, supus tuturor manevrelor potrivit protocoalelor terapeutice. „Intervenţia a fost iniţiată la faţa locului. S-a făcut masaj cardiac extern, respiraţie, iniţial, pe balon, dar şi şocuri electrice pentru că pacientul era în fibrilaţie ventriculară. Am urmat protocolul de resuscitare de bază şi resuscitare avansată în stopul cardio-respirator potrivit regulilor internaţionale”, a declarat dr. Tudoran. Ea a adăugat că era important să se intervină pe loc pentru că fiecare minut de întârziere însemna scăderea şanselor pacientului de a supravieţui, de repornire a inimii cu 7-10%. La scurt timp, el a fost transportat în Camera de Resuscitare, loc unde a fost, din nou, resuscitat, suferind alte stopuri cardio-respiratorii. „Într-un final pacientul a fost transportat în secţia Terapie Intensivă. Pacientul şi-a reluat şi respiraţia spontană. Starea lui de sănătate este, însă, încă instabilă.”, a declarat dr. Tudoran. Medicul şef al UPU a spus că este pentru prima oară când se confruntă cu o asemenea intervenţie, impunându-se aplicarea tuturor procedeelor de resuscitare în curtea sau holul spitalului. De obicei, în afara spitalului intervine SMURD-ul.



12