Retailul românesc evadează din plutonul regional

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Creștere cu peste 4% în 2014

Retailul românesc evadează din plutonul regional

Economie 12 Iulie 2014 / 00:00 360 accesări

GATA CRIZA? Românii par să fi trecut cât de cât peste șocul crizei și au început să consume, cererea internă fiind, de altfel, motorul principal al creșterii economice din acest an. GfK estimează că piața de retail din România va avansa cu 4,3% în 2014, la 26 miliarde euro, de la 4,9% în 2013, performanța fiind una dintre cele mai bune din Europa. „Evoluția comerțului online pune presiune pe formele tradiționale de comerț. Tocmai de aceea, avansul din 2014 al retailului tradițional va fi modest la nivel comunitar, de numai 0,6%. Printre fruntași se numără România (+4,3%) și țările baltice. Un caz interesant este Turcia, unde creșterea puternică a retailului (+9,5%) va fi contrabalansată de nivelul ridicat al inflației. Situația se va stabiliza, în 2014, în special în statele din sudul Europei cu economiile greu afectate“, punctează analiștii GfK. Scăderi ale comerțului sunt așteptate în Grecia (-3%, un ritm mai lent decât cel din 2013), dar și în Germania (-1%, primul declin din 2009 încoace) și Olanda (-1,5%). Cei de la GfK subliniază că avansul retailului românesc are loc în condițiile în care avem una dintre cele mai reduse suprafețe de vânzare pe cap de locuitor (0,67 mp), față de media europeană de 1,11 mp: „Indicatorul pentru România a crescut substanțial în ultima perioadă, la fel ca în Bulgaria, Finlanda și Estonia. În Grecia, însă, suprafața de vânzare a scăzut. Și Germania a pierdut teren, ca urmare a căderii pieței de bricolaj și amenajări pentru locuințe; totuși, suprafața pe cap de locuitor crește, pentru că declinul populației continuă“.

CUM STĂM Potrivit datelor GfK, vânzările din România se ridică la circa 2.500 euro/mp, la fel ca în Polonia, Ungaria şi Bulgaria: „2013 a fost un an în care avântul economic a încetinit. Vânzarea şi închirierea de spaţii comerciale au scăzut vizibil, din cauza creşterii preţurilor. Cu toate acestea, pentru 2014 anticipăm o creştere economică accelerată în Europa, precum şi o stabilizare a situaţiei din Grecia şi Europa de Sud“. În România, 29% din cheltuielile populației merg în retail, în vreme ce media europeană este 31%, în scădere. „Explicația pentru acest declin este creşterea costurilor cu energia, întreţinerea locuinței şi activităţile de petrecere a timpului liber“, notează cei de la GfK. Ponderile sunt scăzute în special în Italia (27%) și Grecia (25%), ca urmare a crizei. Interesant este că și economiile puternice (Germania, Marea Britanie și Elveția) dețin o pondere sub 29%, dar nu pentru că n-ar fi cerere, ci pentru că veniturile populației sunt mai mari și este nevoie de un procent mult mai mic pentru a acoperi nevoile de bază.



12