Decalajul dintre declaraţiile românilor şi faptele acestora ne pot plasa în topul celor mai ipocrite popoare, dacă un asemenea clasament s-ar face vreodată. Deşi, pe hârtie cel puţin, românii se declară toleranţi faţă de persoanele cu dizabilităţi intelectuale (şi nu numai), în practică, ei nu dau nicio şansă integrării acestora în societate, viitorul unei astfel de persoane fiind pecetluit de la naştere. Potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP), în România, persoanele cu dizabilităţi intelectuale nu sunt percepute ca fiind egale celorlalte persoane din societate. „Un sfert dintre respondenţi cred că persoana cu dizabilităţi intelectuale nu poate trăi în societate alături de oamenii fără dizabilităţi, o situaţie extrem de gravă pentru şansele imediate de integrare în societate a acestor oameni, pentru respectarea dreptului lor la o viaţă normală”, a declarat coordonatorul cercetării, Elena Iorga, director de programe la IPP. Potrivit datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, din cei 13.502 de adulţi cu dizabilităţi aflaţi în evaluarea instituţiei la nivelul judeţului Constanţa, 1.691 suferă de afecţiuni mintale (retard) şi 1.867 sunt cu afecţiuni psihice. „Din cei 650 de adulţi aflaţi în centrele de îngrijire şi asistenţă din subordinea noastră, 90% suferă de afecţiuni psihice şi mintale”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul DGASPC, Roxana Onea. Dizabilitatea intelectuală este caracterizată prin dificultăţi majore de învăţare şi înţelegere, datorate unei dezvoltări incomplete a capacităţii intelectuale. Aceste persoane au capacităţi intelectuale sub valorile medii (coeficient de inteligenţă de 70 sau mai puţin).

CONDAMNAŢI LA IZOLARE. Coeficientul mic de inteligenţă şi cunoştinţele limitate acumulate fac ca persoanele care se confruntă cu această afecţiune să fie victimele discriminării şi să fie ocolite de majoritatea angajatorilor. Potrivit purtătorului de cuvânt, legislaţia din România sprijină doar într-o mică măsură angajarea acestor persoane, prin scutirea angajatorului de la plata unor impozite. Din păcate, nu este suficient. Chiar dacă statul s-ar implica mai mult în încurajarea angajării lor, prejudecăţile românilor ar continua să-i izoleze de restul comunităţii. Sondajul IPP relevă faptul că românii nu sunt de acord ca persoanele cu dizabilităţi intelectuale să trăiască în imediata lor apropiere (45% dintre respondenţi resping probabilitatea de a locui cu o persoană cu dizabilităţi intelectuale, iar 33% nu ar fi de acord să lucreze împreună cu o persoană cu dizabilităţi intelectuale). Mai mult, potrivit respondenţilor, aceste persoane nu ar trebui să aibă dreptul la un loc de muncă (38% dintre respondenţi) şi nu ar trebui nici măcar să-şi întemeieze o familie. Cercetarea IPP a fost realizată pe un eşantion de 1.018 persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă a României.

MUNCA, CALEA SPRE SĂNĂTATEA MINTALĂ. Potrivit psihologului clinician specialist psihoterapeut Iulia Buzan, activitatea (de orice fel, important este ca respectiva persoană să se simtă utilă) şi contactul social sunt vitale nu numai pentru adulţii care au anumite dizabilităţi, dar şi pentru cei normali, din punctul de vedere al societăţii. Mai mult, pentru a-şi păstra sănătatea, este indicat ca adulţii să se angajeze într-o activitate lucrativă. „Noi ne definim prin ceea ce lucrăm. Pentru persoanele cu probleme, aceste activităţi îmbunătăţesc prognosticul de stabilitate al sănătăţii mintale. De exemplu, boala Alzheimer poate fi ţinută în frâu doar prin diverse activităţi”, a explicat Iulia Buzan.