Locuitorii din Cartierul Tineretului (oraşul Ovidiu) vor avea până la sfârşitul acestui an apă la robinete. Lucrările de amenajare a reţelei de apă au fost începute, ieri, de către angajaţii Ovi-Prestcon SRL, societate care are ca acţionar unic Consiliul Local Ovidiu. „Locuinţele din Cartierul Tineretului au fost deja conectate la reţeaua de gaze, investiţie făcută în cadrul unui parteneriat public-privat, între Primăria Ovidiu şi Congaz. Având în vedere că investiţia în reţeaua de apă depăşeşte cu puţin 500.000 de lei, am alocat fondurile necesare din bugetul local. Potrivit contractului cu Ovi-Prestcon SRL, lucrările ar trebui finalizate până pe 15 decemebrie, pentru ca locuitorii din acest cartier să beneficieze de apă curentă până de Crăciun. Sperăm să avem parte de vreme cât mai bună să putem finaliza lucrările. Ar fi trebuit să demarăm lucrările la începutul acestei săptămâni, însă din cauza ploii am amânat pentru astăzi (n.r. ieri)”, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra. El a precizat că lucrările de infrastructură ar fi trebuit finalizate până acum, însă fostul primar nu a considerat investiţia ca fiind o prioritate. În acelaşi cartier, în primăvara anului următor, ar urma să înceapă şi lucrările la reţeaua de canalizare, pentru care consilierii locali au aprobat în ultima şedinţă studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici. „Investiţia în reţeaua de canalizare este destul de costisitoare. Încercăm să găsim cât mai repede o soluţie de finanţare, poate să facem chiar un parteneriat cu RAJA în acest sens. În orice caz, dorim ca anul viitor, investiţiile în partea de infrastructură în Cartierul Tineretului să fie finalizate, incluzând aici şi asfaltarea drumurilor”, a spus Scupra.