RAZII. Descinderi în forţă, ieri dimineaţă, în mai multe imobile din localitatea Ovidiu, pentru reţinerea a patru persoane. Suspecţii sunt acuzaţi că prin înşelăciune, promiţând schimburi avantajoase cu imobile din Constanţa sau chiar căsătoria cu diverse femei, au păcălit mai mulţi bătrâni din Năvodari pe care i-au lăsat pe drumuri. Vasilica Adam, de 32 de ani, Ion Dumitru, de 39 de ani, Corina Avram, de 38 de ani, şi Amet Stancu, de 30 de ani, au fost reţinuţi şi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru audieri. Oamenii legii spun că cei patru fac parte dintr-o reţea destrămată la începutul lunii octombrie, al cărei lider era Nicoleta Ciobanu, de 39 de ani, din Năvodari, condamnată anterior de magistraţii Judecătoriei Constanţa, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte similare. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au acţionat în perioada iulie – septembrie 2010. Anchetatorii spun că Nicoleta Ciobanu a “lucrat” singură în primele două escrocherii, însă pentru cea de-a treia “ţeapă” ea a făcut rost de “întăriri”: Mioara Gheorghe, de 41 de ani, din Năvodari, Marin Urlea, de 52 de ani, din Constanţa, şi Dan Urlea, de 44 de ani, din Negru Vodă. Prima victimă a escrocilor a fost un bărbat din comuna constănţeană Cumpăna. Anchetatorii spun că Nicoleta Ciobanu a reuşit să îl convingă să-şi vândă casa în schimbul sumei de 26.000 de euro, minţindu-l că vrea să se căsătorească cu el şi să se mute împreună în locuinţa pe care ea ar deţine-o în Năvodari. Victima a căzut în capcana Nicoletei Ciobanu, care a pus mâna pe bani şi apoi s-a “evaporat”. A doua lovitură, spun procurorii constănţeni, a fost dată după acelaşi scenariu, de data aceasta în rolul păgubitului aflându-se un constănţean.
RACOLARE DE UCENICI. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că, pentru cea de-a treia infracţiune, Nicoleta Ciobanu a căutat ajutoare. Este vorba despre Mioara Gheorghe, Marin Urlea şi Dan Urlea. Oamenii legii spun că cei patru au reuşit să convingă un cuplu din oraşul Năvodari să-şi vândă garsoniera pentru a-şi cumpăra o casă mai ieftină în comuna constănţeană Lumina. Cei patru le-au spus păgubiţilor că au pentru ei o locuinţă ideală la Lumina, ieftină şi cu mult mai spaţioasă decât garsoniera din Năvodari. Potrivit anchetatorilor, după câteva săptămâni de insistenţe, cei patru “prieteni bine intenţionaţi” i-au convins pe Elisabeta Popa, de 65 de ani, şi pe Marcel Negulescu, de 57 de ani, să-şi scoată la vânzare casa, contra sumei de 6.000 de euro. Aveau de gând să dispară cu banii celor două victime, dar strategia le-a fost zădărnicită de oamenii legii.