Reţea de trafic de minore, decapitată la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reţea de trafic de minore, decapitată la Constanţa

Eveniment 28 Septembrie 2007 / 00:00 1769 accesări

Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus, ieri, arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru proxenetism şi lipsire de libertate a lui Marian Ene Geageac, de 37 de ani şi Nicoleta Bucătaru, de 20 de ani, membri ai unei reţele de trafic de persoane. Cei doi au fost reţinuţi, miercuri, de lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ), în urma unor descinderi domiciliare. Un al treilea individ căutat de oamenii legii, Mihai Dragnea, de 29 de ani, a reuşit să fugă în Franţa cu doar două zile înainte ca descinderile să aibă loc. Proxeneţii au intrat în atenţia poliţiştilor după ce una dintre tinerele exploatate l-a rugat pe un client să o ajute să scape, iar bărbatul a luat legătura cu oamenii legii. Potrivit procurorilor, în perioada iunie 2005 - 26 septembrie 2007, Marian Ene Geageac şi Nicoleta Bucătaru, împreună cu Mihai Dragnea şi Cristian Asăvoaie, zis Cabzan, au sechestrat în mai multe apartamente închiriate, din Constanţa, nu mai puţin de 11 minore pe care le-au forţat să se prostitueze. Anchetatorii spun că indivizii îşi ademeneau victimele promiţîndu-le că le vor oferi bani, distracţii şi un trai lipsit de griji, fără să fie nevoite să muncească măcar o zi. Fetele, care provin din familii sărace sau dezorganizate, au căzut în capcana întinsă de proxeneţi şi i-au crezut, fără să bănuiască prin ce coşmar aveau să treacă. După ce au ajuns în Constanţa, mirajul s-a destrămat, iar adolescentele au aflat adevăratele planuri ale indivizilor în care avuseseră încredere. Copilele au fost sechestrate în mai multe apartamente închiriate şi forţate să întreţină raporturi sexuale cu clienţii pe care proxeneţii îi găseau prin intermediul anunţurilor publicate în ziare la rubrica „Matrimoniale”. Anchetatorii au stabilit că taxa cerută de proxeneţi pentru o partidă de sex varia între 500.000 şi 800.000 de lei vechi, bani care intrau în buzunarele lor. Uneori fetele erau transportate la domiciliile clienţilor de către proxeneţii care le supravegheau şi apoi le duceau înapoi în apartamentele în care erau ţinute cu forţa. Procurorii spun că pentru orice tentativă de evadare, fetele erau bătute crunt de Nicoleta Bucătaru, cea care le supraveghea în permanenţă, dar şi de Mihai Dragnea. O adolescentă de 15 ani, una dintre victimele lui Marian Ene Geageac, a fost găsită într-un apartament situat pe strada Pescarilor, din zona Faleză Nord. Fata le-a povestit oamenilor legii că Geageac a „cumpărat-o” de la un alt proxenet, care urmează să fie identificat, cu suma de 250 de euro, după care a fost adusă în Constanţa şi obligată să întreţină raporturi sexuale pe bani. În urma percheziţiilor domiciliare, oamenii legii au găsit documentele mai multor fete exploatate, zece telefoane mobile şi 12 cartele telefonice SIM, pe care proxeneţii le foloseau pentru a lua legătura cu clienţii interesaţi de ofertele lor. De asemenea, anchetatorii au descoperit mai multe fotografii în care proxeneţii apăreau împreună cu victimele lor.



12