Reţea de traficanţi de droguri ce opera în trei judeţe, anihilată de DIICOT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reţea de traficanţi de droguri ce opera în trei judeţe, anihilată de DIICOT

Eveniment 24 Mai 2014 / 00:00 860 accesări

Peste jumătate de kilogram de canabis şi o cultură indoor, cu 30 ghivece în care era plantat canabis, au fost confiscate de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii din Ploieşti şi procurori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în urma unei acţiuni de prindere în flagrant şi a cinci percheziţii în trei judeţe. Potrivit IGPR, în data de 15 mai, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti şi procurorii DIICOT Ploieşti au prins în flagrant, în municipiul Constanţa, două femei care aveau asupra lor peste 400 de grame de canabis, destinate comercializării. O zi mai târziu, poliţiştii şi procurorii au făcut cinci percheziţii, trei în judeţul Prahova şi câte una în judeţele Constanţa şi Tulcea, în urma cărora au depistat aproximativ 100 de grame de canabis, o cultură indoor cu 30 de plante de canabis, puse în ghivece, prevăzută cu sisteme de încălzire şi iluminare, precum şi trei cântare electronice. În cauză exista suspiciunea că persoanele cercetate au procurat, consumat şi comercializat droguri de risc şi droguri de mare risc, respectiv cocaină, se menţionează într-un comunicat al DIICOT, în care se mai arată că drogurile procurate de suspecţi erau vândute la preţul de 50 - 60 lei/gramul de canabis, cocaina la preţul de 100 de euro/ gram, iar substanţele care au efecte psihoactive, sub formă de materie vegetală mărunţită şi sub formă de prafuri, la preţuri cuprinse între 20 şi 70 de lei, în funcţie de tipul de produs, de cantitate şi de clienţi. Ulterior percheziţiilor, la sediul DIICOT au fost duse 25 de persoane pentru audieri, dintre care şapte persoane, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 46 de ani, sunt bănuite de trafic şi consum ilicit de canabis, fapte comise în judeţele Prahova, Constanţa şi Tulcea. Patru dintre acestea au fost reţinute şi, ulterior, arestate preventiv, iar faţă de alte două s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, iar la acţiune au participat şi poliţiştii de la BCCO Constanţa, SCCO Tulcea, IPJ Tulcea, cu sprijinul Jandarmeriei Române. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.



12