Reţea de traficanţi de haşiş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reţea de traficanţi de haşiş

Eveniment 07 Decembrie 2009 / 00:00 4055 accesări

HAŞIŞ DE VÂNZARE. Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) au reuşit să prindă mai mulţi tineri care făceau trafic de droguri şi să confişte zeci de grame de haşiş. Acţiunea oamenilor legii a avut loc după săptămâni întregi filaj, timp în care ofiţerii de la Antidrog au descoperit “afacerile” membrilor reţelei şi zonele în care aceştia acţionau. Operaţiunea “Ciocolata 2” a avut loc în noaptea de 23 spre 24 noiembrie, atunci când, în jurul orelor 23.00, lucrătorii BCCO Constanţa au prins în flagrant doi tineri care încercau să vândă zece grame de haşiş. Potrivit anchetatorilor, Aurelian Antonov, de 20 de ani şi Toma Popescu, de 21 de ani, ambii din Constanţa, cereau suma de 500 de lei în schimbul cantităţii respective. În urma audierilor, ofiţerii de la Antidrog au descoperit că cei doi suspecţi primiseră drogurile de la Dănuţ Cristian, zis “Creţu”, în vârstă de 26 de ani, din Constanţa. ANCHETA CONTINUĂ. Oamenii legii au pornit pe urmele acestuia şi l-au reţinut în aceeaşi noapte, două ore mai târziu, pe bulevardul Tomis, din Constanţa. Ofiţerii BCCO Constanţa spun că alături de el se mai aflau Mircea Ene, de 27 de ani, Nicolae Popescu, de 24 de ani şi Vlad Mariean, de 21 de ani, toţi din Constanţa. În urma percheziţiei efectuate în autoturismul la bordul căruia aceştia se deplasau au fost găsite 50 de grame de haşiş şi un cântar digital, care avea urme de droguri. Mai mult decât atât, oamenii legii au descoperit alte zece grame de haşiş în buzunarele lui Vlad Mariean. Aurelian Antonov, Toma Popescu, Dănuţ Cristian şi Vlad Mariean s-au ales acum cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Cei patru riscă între trei şi 15 ani de închisoare. Oamenii legii cred că reţeaua este mai vastă şi continuă cercetările pentru identificarea şi prinderea tuturor celor implicaţi. ACŢIUNE SIMILARĂ. La începutul lunii noiembrie, ofiţerii BCCO Constanţa au pus la cale o operaţiune similară, în urma căreia au prins zece persoane care vindeau droguri şi au confiscat aproape două kilograme de canabis şi haşiş. Pe 7 noiembrie, în jurul orelor 21.30, ofiţerii de la Antidrog au reuşit să prindă în flagrant, în cartierul constănţean Palas, doi tineri de 17 şi 20 de ani, care au încercat să-i vândă unui ofiţer sub acoperire 50 de grame de canabis. Oamenii legii spun că Radu Luca şi complicele acestuia, Mircea R., ambii din Constanţa, cereau pentru cantitatea respectivă suma de 2.500 de lei. După reţinerea celor doi suspecţi, ofiţerii de la Antidrog le-au percheziţionat maşina şi au descoperit un pistol cu gaze, încărcat cu patru cartuşe de calibru 9 mm şi un cântar electronic pe care au fost găsite urme de cannabis. Acţiunea BCCO Constanţa nu s-a încheiat, însă, aici. În aceeaşi seară, două ore mai târziu, tot în cartierul Palas, oamenii legii au mai prins doi indivizi din Constanţa care aveau de gând să vândă cinci grame de cannabis. Cei doi suspecţi, Laurenţiu Ţară, de 25 de ani, şi Dobre Cocoş, de 23 de ani, au fost reţinuţi pentru audieri. Peste alte două ore, pe bulevardul 1 Mai, anchetatorii au mai depistat un membru al reţelei. Este vorba despre L.L., de 24 de ani, din Constanţa, asupra căruia lucrătorii BCCO au descoperit 700 de grame de cannabis. După prinderea celor cinci indivizi, ancheta oamenilor legii a continuat, aceştia aflându-se pe urmele liderului grupării, care a fost prins 12 zile mai târziu, în urma unui flagrant pus la cale în zona Big, din Constanţa. Anchetatorii spun că acţiunea a avut loc în jurul orelor 16.00. Marian Roşu, de 21 de ani, Cosmin Dumitrescu, de 18 ani, Silviu O., de 17 ani, Costică Munteanu, de 18 ani, şi George Pleşca, de 19 ani, au fost surprinşi de oamenii legii în timp ce încercau să plaseze 700 de grame de haşiş, pentru care solicitau suma de 7.000 de euro.



12