Justiţia italiană a emis 44 de mandate de arestare pe numele unor presupuşi mafioţi infiltraţi în Primăria din Roma, precum şi împotriva unor oficiali politici locali, acuzaţi, printre altele, de corupţie şi folosire de facturi false. Conform cotidianului ”La Stampa”, aproximativ 20 de persoane au fost arestate, iar celelalte sunt consemnate la domiciliu. Afacerile grupării criminale variau de la gestionarea deşeurilor până la întreţinerea spaţiilor verzi şi găzduirea refugiaţilor, domenii care beneficiază de importante fonduri publice.
Unul dintre pilonii reţelei era Luca Gramazio, fost lider al aleşilor partidului lui Silvio Berlusconi, iniţial în Primăria din Roma, apoi în adunarea regiunii Latium, în care se află capitala italiană. Luca Gramazio, în calitatea sa de reprezentant politic, acţiona atât cu oamenii de afaceri, cât şi cu infractorii care fac parte din grup, precizează justiția. El îşi folosea apartenenţa la organismele administrative şi, prin urmare, capacitatea de a influenţa instituţiile în favoarea obiectivelor reţelei criminale, adaugă comunicatul.
Aceste arestări reprezintă a doua fază a unei vaste operaţiuni care a debutat în decembrie şi viza aproximativ 100 de antreprenori şi responsabili politici, între care fostul primar Gianni Alemanno, de dreapta (2008-2013). Aceste persoane erau vizate de o anchetă care a condus la arestarea a aproximativ 40 de suspecţi, printre care presupusul lider al reţelei, Massimo Carminati.