Reţea nouă de apă, până la finele anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Gârliciu

Reţea nouă de apă, până la finele anului

Administrație 08 Septembrie 2012 / 00:00 523 accesări

LUCRĂRI După câţiva ani de aşteptare, timp în care proiectul de înlocuire a reţelei de alimentare cu apă s-a împotmolit de câteva ori din cauza fostei guvernări portocalii, cei aproximativ 1.800 de locuitori ai satului Gârliciu, care dă şi numele comunei, vor putea spune, cu adevărat, că sunt cetăţeni într-o comună europeană. Şi asta pentru că, în aproximativ 30 de zile, Primăria Gârliciu va finaliza lucrările de înlocuire a reţelei de apă. Primarul comunei Gârliciu, Constantin Cimpoiaşu, a declarat că, în acest fel, apa de la robinet nu va mai curge cu rugină sau nu se va mai opri ori de câte ori există câte o avarie. Primarul a spus că noua reţea de alimentare cu apă măsoară 32 de kilometri de conductă şi va alimenta toate cele 650 de gospodării. Proiectul a fost realizat cu fonduri de la Guvern, care a alocat 1,8 milioane de lei. „Satul Gârliciu era alimentat de o reţea de apă veche de aproape 50 de ani, iar din această cauză aveam aproape în fiecare zi avarii. Ne săturasem să tot plătim pagubele de la buget. Astfel că, din această toamnă, vom avea o reţea nouă de apă, iar locuinţele vor fi contorizate. În plus, vor fi date în folosinţă şi două puţuri noi de apă, care au fost executate tot cu fonduri de la Guvern”, spus Constantin Cimpoiaşu. Primarul a mai spus că, în momentul în care va fi dată în folosinţă noua reţea de apă, vechea reţea va intra în conservare.

PIEDICI Până să ajungă la stadiul de finalizare, proiectul de înlocuire a reţelei de apă a trecut prin mari greutăţi. Începute în 2008, lucrările la proiect au fost sistate în 2010 din cauza Guvernului PDL de la acea vreme, care, din cauza măsurilor absurde de austeritate, în condiţiile în care Elena Udrea ridica săli de sport în vârf de munte, a tăiat finanţarea pentru proiectul de la Gârliciu. „Ne-am înecat la mal”, spunea, în 2010, Constantin Cimpoiaşu. El a adăugat la acea vreme că proiectul fusese sistat pentru numai 800.000 de lei, pe care Guvernul Boc trebuia să-i mai dea. Însă, după foarte multe intervenţii şi rugăminţi ale autorităţilor judeţului Constanţa, lucrările au fost reluate anul acesta, astfel încât, în această toamnă, Primăria din Gârliciu va putea inaugura noua reţea de apă.

Taguri articol


12