APĂ După câţiva ani de aşteptare, locuitorii din satele Cogealac şi Tariverde beneficiază din acest an de o nouă reţea de alimentare cu apă, una modernă, care nu mai înregistrează pierderi şi prin intermediul căreia locuitorii au la robinete apă de foarte bună calitate. Primarul comunei Cogealac, Gheorghe Alexa, spune că lucrările la noua reţea au început în 2008 şi au fost finalizate anul acesta. Alexa spune că înlocuirea reţelei de alimentare cu apă este benefică pentru cei aproximativ 3.000 de locuitori din cele două localităţi, care pot spune că, în sfârşit, trăiesc cu adevărat într-o comună europeană. Alexa a declarat că, în acest fel, apa de la robinet nu va mai curge cu rugină sau nu se va mai opri des din cauza avariilor. Primarul a spus că noua reţea de alimentare cu apă măsoară 22 de kilometri şi alimentează peste 800 de gospodării. „Localităţile Cogealac şi Tariverde erau alimentate de o reţea de apă veche de aproape 50 de ani, iar din această cauză aveam aproape în fiecare zi avarii. Ne săturasem să plătim pagubele de la buget”, spus Gheoghe Alexa, care a adăugat că, până în prezent, în peste 90% dintre gospodării au fost montate apometre.
CANALIZARE În paralel cu reţeaua de apă, primăria a introdus în satele Cogealac şi Tariverde şi reţeaua de canalizare, care măsoară 22 de kilometri liniari, la care se adaugă o staţie de eupurare. Gheorghe Alexa spune că valoarea celor două proiecte se ridică la şase milioane de euro, bani care provin în cea mai mare parte de la bugetul de stat. „85% din finanţare a provenit de la Guvern, iar 15% din valoarea proiectelor a fost asigurată de Consiliul Local”, a adăugat Alexa.