Reţeaua de termoficare, extinsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cernavodă

Reţeaua de termoficare, extinsă

Administrație 10 Iunie 2010 / 00:00 820 accesări

Consilierii locali din Cernavodă au fost convocaţi, la începutul acestei săptămâni, de primarul oraşului Cernavodă, Mariana Micea, într-o şedinţă extraordinară, pentru a dezbate mai multe proiecte de interes pentru comunitate. Unul dintre punctele avizate de consilieri se referă la dezvoltarea infrastructurii oraşului prin extinderea punctului termic nr. 14, pentru care consilierii au aprobat, în primă fază, realizarea studiului de fezabilitate. Primarul Mariana Mircea a declarat că, în prezent, punctul termic 14 furnizează energie termică consumatorilor din zona străzilor Mircea cel Bătrân, Milcovului, Ovidiu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Crişan, Nicolae Titulescu şi Unirii. La acest punct termic sunt alimentate 14 blocuri (488 apartamente), 42 case şi 36 agenţi economici. Mariana Mircea a spus că, în ultima perioadă, s-au primit la Primărie tot mai multe solicitări de racordare la sistemul de termoficare de la gospodăriile amplasate în zona centrală. „În vederea alimentării în condiţii optime a tuturor consumatorilor, administraţia locală a luat decizia extinderii şi modernizării tehnologice a acestui punct termic. Aceasta se va realiza cu noi instalaţii şi echipamente, dimensionate în funcţie de creşterea de sarcină termică, corespunzătoare extinderii”, a spus Mariana Mircea. Tot referitor la modernizarea punctelor termice şi a reţelelor de distribuţie a agentului termic, Primăria a finalizat procedura privind proiectarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a şapte puncte termice şi înlocuirea conductelor de distribuţie aferente reţelei de termoficare a oraşului, în diferite zone ale oraşului. „Aceste lucrări sunt absolut necesare având în vedere faptul că, în ultimii doi ani, numărul consumatorilor a crescut. Reabilitarea şi modernizarea punctelor termice implică nu numai reabilitarea tehnică, ci şi reabilitarea clădirilor. Aceste clădiri nu au mai fost reabilitate de foarte mulţi ani şi necesită lucrări de reparaţii, hidroizolaţii şi tencuieli interioare şi exterioare, înlocuit geamuri, refacere trotuare, pardoseli”, a spus primarul oraşului Cernavodă.



12