Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră (RUMN), Eforie Nord a fost gazda Sesiunii Extraordinare a Conferinţei Rectorilor. Evenimentul a avut loc vineri, 19 septembrie, fiind prezenţi aproximativ 35 de rectori de la universităţile membre RUMN. Pe lîngă prezentarea activăţii RUMN din ultimii 10 ani, invitaţii au discutat şi despre planurile de viitor ale organizaţiei. „Pe primul loc este extinderea Reţelei. În acest sens, în cursul zilei de astăzi (vineri, 19 sptembrie - n.r.), au fost incluse în organizaţie două universităţi din ţări care au făcut parte din fostul spaţiu sovietic. Pe lîngă creşterea numărului de membri, ne propunem şi creşterea valorii universităţilor, prin dezvoltarea a tot mai multe proiecte de cooperare academică, bazate pe acţiuni comune de cercetare, de educaţie, pe masterate la care participă universităţi din zona Mării Negre”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius” Constanţa - fondatoarea RUMN - prof.univ.dr. Victor Ciupină. În cadrul manifestării de vineri, conducerea Universităţii „Ovidius” a încheiat două protocoale de colaborare: unul cu Universitatea din Xenopol, privind promovarea culturii minorităţii tătare din Dobrogea şi Crimeea şi unul cu Centrul de Cercetare ENEA din Italia. „Un mare avantaj al parteneriatului încheiat cu ENEA este realizarea unui sistem de masterate cu subordonare dublă, faţă de ENEA şi faţă de Universitatea Ovidius, cu acordul Ministerului Educaţiei. În acest fel, tinerii care vor urma asemenea masterate vor obţine diplome valabile atît în România, cît şi în Italia”, a afirmat prof.univ.dr. Victor Ciupină. Din reţeaua academică fac parte peste o sută de universităţi din Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Rusia, Turcia, Ucraina şi România.