Reţelele de apă din Adamclisi vor fi administrate de RAJA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reţelele de apă din Adamclisi vor fi administrate de RAJA

Administrație 31 Iulie 2007 / 00:00 514 accesări

Societatea Comercială RAJA SA va prelua sistemele de alimentare cu apă din comuna Adamclisi. Reţeaua a fost pînă acum administrată de autoritatea locală, care a considerat că este mai bine ca administrarea sistemelor să fie trecută sub tutela operatorului regional pentru utilitate publică, fapt pentru care au fost demarate demersurile pentru predarea pompelor de apă şi reţelelor de distribuţie a apei potabile din localitate către RAJA. Primarul comunei, Emilian Burcea, a declarat că principalul argument în favoarea transferului reţelelor de distribuţie a apei potabile către operatorul regional RAJA este şi faptul că regia deţine atît specialişti, cît şi utilaje necesare administrării şi întreţinerii conductelor şi pompelor de apă. „Noi nu ne putem permite să plătim din bugetul local o echipă de specialişti care să monitorizeze în permanenţă bunul mers al reţelelor de distribuţie a apei şi pompele de apă. Cred că RAJA va putea să facă mult mai bine treabă decît Primăria în acest caz”, a declarat Burcea. Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat, în ultima şedinţă ordinară, solicitarea de transfer a reţelelor, înaintată de Primăria Adamclisi, fapt pentru care, în perioada următoare, vor fi întocmite formalităţile privind schimbarea administratorului acestora.



12