PROIECT Proiectul de înlocuire a reţelelor de alimentare cu apă din satele Mereni şi Osmancea, împotmolit anul trecut din cauza lipsei de bani, a fost reluat de Primăria Mereni, edilul Gheorghe Chiriac dând asigurări locuitorilor că va finaliza lucrările în 2014. Primarul a afirmat că, până acum, administraţia locală a dus la îndeplinire doar 80% din proiect. „Mai avem nevoie de 800.000 de lei pentru a finaliza lucrările de reabilitare şi extindere, totodată, a reţelelor de apă. Cred că, anul viitor, populaţia din cele două localităţi ale comunei va beneficia, în gospodării, de apă de calitate”, a spus Chiriac. Primarul a afirmat că proiectul se derulează cu fonduri de la Guvern, în baza Ordonanţei nr. 7 din 19 ianuarie 2006, privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. „Proiectul introduce peste 12 kilometri de reţea nouă de apă, opt în Mereni şi patru în Osmancea, pentru că cea care a funcţionat până acum era veche de mai bine de 40 de ani. Conductele se tot spărgeau şi înregistram pierderi foarte mari, pe care le achitam de la bugetul local”, a spus Gheorghe Chiriac. El a precizat că, în afara înlocuirii reţelelor de apă, proiectul mai cuprinde amenajarea a două foraje noi, de unde va fi pompată apa care va alimenta cele două localităţi.
FĂRĂ CURENT În altă ordine de idei, Gheorghe Chiriac a mai spus că un alt proiect important pentru administraţia locală vizează extinderea reţelei de iluminat public într-un cartier nou din satul Mereni. „Avem aproximativ 60 de case care s-au construit în urmă cu câţiva ani într-un cartier nou al localităţii Mereni, unde Primăria a împărţit un teren în 213 de loturi. Din păcate, oamenii din zonă stau de câţiva ani fără curent electric, pentru că, până în prezent, nu am găsit resursele financiare necesare extinderii reţelei electrice”, a spus Chiriac. Din fericire, a afirmat primarul, cu un efort financiar de la bugetul local, lucrările la acest proiect vor fi demarate luna viitoare. „Vom începe cu introducerea reţelei de iluminat pe primele patru străzi din noul cartier, iar de îndată ce vom face rost de bani, vom intra în lucru şi pe celelalte artere”, a spus Chiriac.