Principalele probleme ale sistemului sanitar din România sunt finanţarea insuficientă şi accesul dificil al pacienţilor la tratament, a reliefat Nela Păvăloiu, preşedinte fondator al Platformei Europene de Dezvoltare, ieri, la conferinţa cu tema „Sistemele de sănătate: propuneri inovatoare în vederea reducerii decalajelor uriaşe dintre România şi UE”. Neajunsurile sistemului sanitar ar putea să-şi găsească rezolvarea prin introducerea pachetului de servicii medicale de bază şi a unei reţete standardizate pentru toate ţările membre, care să le permită pacienţilor români să-şi procure medicamentele din orice stat membru al UE. Deşi se lucrează de multă vreme pentru stabilirea pachetului de servicii medicale de bază, încă nu se poate vorbi despre ceva concret la acest capitol, a punctat consilierul primului-ministru conf. dr. Vasile Cepoi. Problemele sunt cauzate, pe de o parte, de numărul mare de servicii care ar trebuie acoperite de actualul pachet, din fondurile sociale, pe de altă parte, de nivelul scăzut al cotei contribuţiei la sănătate, de 10,7%, faţă de 12%, în ţările europene. Soluţia ar putea fi undeva la mijloc, susţine conf. dr. Vasile Cepoi, şi anume, fie reducerea numărului de servicii, fie creşterea procentuală a contribuţiei, fie cele două măsuri combinate. „Dacă dorim să păstrăm un pachet de servicii aşa de generos cum este cel definit astăzi, înseamnă că va trebui să creştem contribuţia. Dacă nu, avem varianta cealaltă, în care să vedem, se justifică să plătim din sistemul de asigurări toate serviciile care sunt acum prevăzute în pachetul de bază? Dar aceste lucruri nu se pot face decât în urma unui studiu de impact. La Ministerul Sănătăţii, în cursul anului trecut, s-a făcut o astfel de evaluare, urmează să se ia şi o decizie politică în această privinţă”, a arătat conf. dr. Vasile Cepoi.