Tribunalul Călăraşi a decis că reţinerea a 25% din indemnizaţia de concediu în cazul profesorilor este ilegală, astfel că autorităţile locale sunt obligate să restituie sumele aferente, informează, vineri, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Sindicatul Liber din Învăţământ Călăraşi, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a demonstrat în instanţă că reţinerea a 25% din indemnizaţia de concediu este ilegală, prin urmare, autorităţile locale sunt obligate să restituie sumele aferente membrilor de sindicat din Călăraşi cărora li s-au reţinut aceşti bani, se arată în comunicat. \"Decizia Tribunalului Călăraşi confirmă faptul că Legea 118/2010, prin care Guvernul a redus veniturile cu 25%, începând cu data de 1 iulie 2010, este una abuzivă. FSLI şi-a exprimat această poziţie încă de la punerea în aplicare a acestei legi\", apreciază federaţia. Procese similare sunt în derulare şi în alte judeţe unde FSLI are organizaţii sindicale afiliate. \"Sentinţa obţinută la Tribunalul Călăraşi a creat, astfel, un precedent şi sperăm ca restul proceselor din ţară să primească sentinţe similare\", precizează FSLI.
Amintim că precedentul a fost creat de Tribunalul Vâlcea, care a decis că reducerea salariilor cu 25% în cazul a şase funcţionari de la Primăria Voineasa şi a doi judecători de la Judecătoria Bălceşti care au contestat în instanţă decizia de diminuare a salariilor este ilegală, astfel că cele opt persoane ar urma să îşi primească banii înapoi. Judecătorii Tribunalului Vâlcea şi-au motivat decizia prin faptul că diminuarea reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate conform Convenţiei Drepturilor Omului. Pe rolul Tribunalului Vâlcea mai sunt alte zece dosare care se referă la ilegalitatea măsurii de reducere a salariilor cu 25%. Decizia Tribunalului Vâlcea conform căreia reducerea salariilor cu 25% este ilegală va fi atacată la instanţele superioare, dar nu poate opri aplicarea legii în condiţiile în care Curtea Constituţională a decis deja că actul normativ este constituţional, potrivit premierului Emil Boc. \"Decizia Curţii Constituţionale privind Legea de reducere a salariilor este de constituţionalitate. O decizie judecătorească a unei instanţe nu poate opri aplicarea legii, iar această decizie va fi atacată la instanţele superioare, nefiind definitivă\", a spus, vineri, Emil Boc. Solicitat de jurnalişti să comenteze motivarea Tribunalului, potrivit căruia diminuarea salarială reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate conform Convenţiei Drepturilor Omului, premierul a răspuns: \"Dar când patronii dumneavoastră au fost obligaţi să vă taie salariile au încălcat drepturile omului?\".
80.000 DE ACŢIUNI ÎN INSTANŢĂ. Alianţa \"Sed Lex\" spune că are peste 80.000 de acţiuni în instanţă privind reducerea salariilor cu 25%, iar în urma deciziei Tribunalului Vâlcea, potrivit căreia diminuarea este ilegală, peste 5.200 de angajaţi vor mai da statul în judecată pentru recuperarea banilor care le-au fost luaţi din iulie. Reprezentanţii alianţei sindicale arată că în urma \"reducerilor aberante\" de salarii şi de personal, a fost decisă acţionarea în judecată a ordonatorilor principali de credite.